x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Lidia Buble a petrecut în direct la „Prietenii de la 11” alături de invitați surpriză

Lidia Buble a petrecut în direct la „Prietenii de la 11” alături de invitați surpriză

10 Iun 2017   •   13:15
Lidia Buble a petrecut în direct la „Prietenii de la 11” alături de invitați surpriză

Lidia Buble a fost invitată la „Prietenii de la 11”, artista neavând nici cea mai mică idee ce surprize i-au pregătit prezentatorii Diana Munteanu și Florin Ristei, de ziua ei.

Cântăreața a primit un tort și a suflat în direct în lumânări, alături de invitații surpriză la vederea cărora ea s-a emoționat foarte mult. Pe lângă iubitul ei, Răzvan, la „Prietenii de la 11” au sosit pentru a cânta „La mulți ani” și Dani împreună cu echipa de la „`Neatza”, dar și Raluka, Fuego și Horia Brenciu, care i-a spus Lidiei că are în dar pentru ea o piesă, care va fi lansată în curând.

Surprizele au continuat și cu membrii familiei. Astfel, Lidia a vorbit cu Estera Buble, care a intrat in direct din Londra prin Skype. Lidiei i-au dat lacrimile când și-a văzut sora, mai ales că cele două nu s-au mai întâlnit de la Crăciun. Întâlnirile au fost de-a dreptul magice, mai ales că nu a lipsit nici magicianul Johannes, care i-a arătat Lidiei câteva trucuri la care ea s-a minunat și s-a bucurat ca un copil.

Vreau sa multumesc echipelor de la `Neatza, de la Prietenii de la 11, trupei mele, tuturor! Sunteți minunați!”, a spus Lidia la finalul emisiunii, încă plină de emoții. De la petrecere nu au lipsit nici coifurile, ochelarii și pălăriile, foarte multe confetti, îmbrățisările și, bineînțeles, muzica bună și noul membru al familiei Lidiei, cățelul Bubly.

 

×
Subiecte în articol: Lidia Buble