x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Lidia Buble îl sărută pe gură pe Pălărierul din “Alice în Țara Minunilor”

Lidia Buble îl sărută pe gură pe Pălărierul din “Alice în Țara Minunilor”

29 Dec 2016   •   14:20
Lidia Buble îl sărută pe gură pe Pălărierul din “Alice în Țara Minunilor”

Sâmbătă, 31 decembrie, de la ora 22,15, la Revelionul Starurilor 2017, 11 celebrități se vor ascunde în spatele unor măști impresionante. Una dintre acestea va fi Pălărierul din „Alice în Țara Minunilor”, personaj ale cărui admiratoare declarate sunt Lidia Buble și Nicoleta Nucă.

“Eu o să pup personajul ăsta pe gură, în seara asta, oricine-ar fi!”, îl anunță Lidia pe Dan Negru, prezentatorul Revelionului, înainte ca Pălărierul să urce pe scenă. Și chiar îl va săruta pe gură, o dată ce-și va face apariția. Nicoleta Nucă nu se va lăsa mai prejos și îl va săruta, la rândul ei.

Pe cine au sărutat, de fapt, cele două vedete, telelespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 31 decembrie, de la ora 22, 15, la Revelionul Starurilor 2017, prezentat de Dan Negru.

×