x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Loghin a mintit ca n-a facut playback

Loghin a mintit ca n-a facut playback

13 Aug 2004   •   00:00

ZI DE VARA PANA-N TOAMNA

Callatis ca-n basme cu final... nefericit! Cantaretii de muzica populara i-au intrecut pe cei de muzica usoara la facut playback. Sase ansambluri folclorice au insotit interpretii la Mangalia pentru a face figuratie pe scena.
DANA ANDRONIE, DANA CIOBANU

Cu Irina Loghin cap de afis, succesul spectacolului de folclor era asigurat. Numai ca "privighetoarea" s-a facut de rasul festivalului: a lasat banda sa cante in locul ei. Astfel, a facut dovada lipsei de respect fata de un public fidelizat si de traditie, care, chiar daca n-a platit bilet, nu merita un asemenea tratament.

GOGOASA. De la bun inceput, Irina Loghin s-a diferentiat de colegii ei de breasla, prin "portul" popular modern. O jacheta alba batuta in paiete de toate culorile si o fusta care aducea vag a costum traditional. Kitsch din cap pana-n picioare. Uimirea ne-a fost si mai mare cand am vazut ca reputata interpreta nu avea nici microfon, nici lavaliera (n.r. - microfon mic care se agata cu o clema la rever), dar se auzea perfect. Sa fi avut Loghin o voce atat de rasunatoare, incat se putea lipsi de amplificare?! Misterul s-a dezlegat o data cu incercarea de a-i explica publicului, in direct, la emisiunea "Callatis Club", de ce n-a avut microfonul in mana. La intrebarea unei telespectatoare de ce nu a cantat live, Irina s-a fasticit si a gasit cel mai neispirat raspuns: "Nu am facut playback. Nu am avut microfon, pentru ca nu-l suport. Imi mascheaza fata. Dar am avut lavaliera". Pe cine credea ca pacaleste? Publicul nu e atat de naiv, ca sa inghita o asemenea gogoasa! Imediat dupa emisiune, l-am sunat pe realizatorul Festivalului Callatis din partea TVR, Dan Manoliu, pentru a ne confirma ceea ce vazusem, si anume nici umbra de lavaliera. "A purtat Irina Loghin microfon la rever?". "Nu stiu, nu stiu...", a zis Manoliu. Dupa care a inceput sa rada cu pofta!

FARA TEHNICA. Exista o explicatie: lavaliera era atat de minuscula si de performanta, incat s-a pierdut printre paiete. Cum Loghin nu se pricepe la tehnica, a omis un detaliu esential: lavaliera nu se foloseste decat in studio. In nici un caz pe scena, unde bate vantul si se aude orice fasait. Asteptam ca Irinei Loghin sa-i creasca nasul ca lui Pinocchio. Nu intelegem totusi de ce n-a cantat pe bune. Si-o fi pastrat vocea pentru nunti si botezuri...

Oricum, organizatorii merita doar cuvinte de lauda, pentru ca au reusit sa adune la Callatis peste 200 de artisti si membri ai ansamblurilor folclorice. La o asemenea desfasurare de forte pe scena- scoica, gabara a inceput sa se legene, pe "ritmuri folclorice". Ameteala a cuprins-o, probabil, si pe prezentatoarea Crina Matei: "Nu e basm, nu e fictiune, e cum v-am promis. Dinamo conduce cu 1-0 pe Manchester United".

FATA NEVAZUTA. Catalin Maruta s-a descurcat onorabil in calitate de moderator al emisiunii "Callatis Club". A reusit sa ne arate o alta fata a cantaretilor de muzica populara. Nu s-a lasat pana ce nu i-a facut pe Daniela Condurache si Aurel Tamas sa cante rap. Condurache nu s-a asezat pe scaun, din cauza hainelor pe care le purta: "Port catrinta moldoveneasca si nu ma asez ca sa nu faca cute prin anumite parti ale corpului". De proba interpretarii altor piese decat cele populare au trecut cu brio si Aneta Stan, care a cantat o piesa in chineza, Irina Loghin, o strofa in spaniola, Cornelia Rednic, o melodie din repertoriul international, a lui Jennifer Rush.

Matilda Pascal Cojocarita si-a lepadat straiele populare si a adoptat o tinuta "civila" si o sapca rosie pe cap. Desi ar fi meritat sa stea alaturi de colegii ei, la fel de celebri, in fata camerelor, Cojocarita si-a gasit un loc in public. Ce a determinat-o sa traga o linie intre ea si Florentina Satmari, Irina Loghin, Aneta Stan, Aurel Tamas etc.?

SCUZE

"Nu am facut playback. Nu am avut microfon, pentru ca nu-l suport. Imi mascheaza fata. Dar am avut lavaliera" - Irina Loghin, interpreta

RADIOGRAFIE

Aurel Tamas nu se simte amenintat de valul formatiilor de muzica etno. "Atat timp cat nu-mi plagiaza textele si melodiile, totul este extraordinar. N-au decat sa cante. Noi, cantaretii de muzica populara, nu suntem deloc ingrijorati ca o sa ramanem la naftalina. Avem publicul nostru, care nu ne tradeaza." La emisiunea lui Catalin Maruta, Tamas a facut o radiografie a starii actuale din muzica romaneasca: "E la moda cantatul din craci, din buric, si nu din gat".

Raluca Moianu are santier in casa

De cand a ramas insarcinata, Raluca Moianu s-a apucat sa refaca toata casa in care locuieste. Schimba, transforma, adauga, vopseste tot ce apuca. De exemplu, una dintre camerele care pana acum era amenajata ca biblioteca in curand va deveni camera copilului. (R.I.A.)

LA CALD

  • IRIS CIRCULA CU UN MERCEDES BOTIT. Legendara trupa rock Iris continua sa faca furori in randul spectatorilor, indiferent de varsta, desi nu mai sunt la prima tinerete. Cea mai buna dovada este faptul ca Iris concerteaza in toata tara, succesul fiind pe masura valorii lor. In urma cu doua saptamani au sustinut un recital incendiar la Reghin, dupa concert Minculescu & Co. s-au vazut obligati sa demareze in tromba, pentru a scapa de asaltul fanilor. Din cauza imbulzelii create in jurul Mercedesului, soferul a pierdut la un moment dat controlul masinii, oprindu-se intr-un stalp de telegraf. Desi a trecut atat timp, automobilul nu a fost dus in service, iar in prezent, membrii formatiei circula cu masina turtita. (Horatiu Tudor)

  • VOCALISTA GRUPULUI QUARTZ A SUFERIT O RUPTURA DE MENISC. Grupul Quartz sustine in aceste zile un tur de forta in statiunile de pe Litoral, pentru a-si promova noul album ce urmeaza sa apara in aceasta toamna. Dar efortul la care este supusa vocalista trupei, Olivia Paun, s-a resimtit chiar in timpul unui recital la Constanta. Agitata nevoie mare, Olivia, o mana de om, a facut o miscare gresita, ceea ce a dus la fisurarea ligamentelor de la genunchi. Internata de urgenta, Olivia este obligata la un repaus fortat, de trei saptamani, fiind inlocuita cu unul dintre fondatorii grupului, Catalin Ilie. Acesta din urma este unul dintre muzicienii care a pus bazele celebrului grup Voltaj. (Horatiu Tudor)

  • COSTI IONITA SI-A LUAT MITRALIERA DIN SUA. Doctorul cu diploma al manelelor, Costi Ionita, s-a intors in tara dupa o perioada indelungata de sedere in Statele Unite. I s-a facut un dor nebun de pamantul natal, mai ales ca pe nisipul fierbine il asteapta iubita lui, Isa, de la Elegance. Printre bagajele cu care a aterizat pe aeroport s-a regasit si o mitraliera, dar sa nu credeti ca era una autentica. E o jucarie ce seamana cu una de razboi si tare ne e teama sa nu fie o stropitoare! Lasand gluma deoparte, maestrul Costi Ionita isi reia in forta spectacolele pe Litoral, unde va canta alaturi de Carmen Serban si Nicolae Guta, adica regina si regele manelelor. (Horatiu Tudor) p>

    ZI DE VARA PANA-N TOAMNA - 13 august 2004

    Calin, solist si medic estival

    Casa de bani fortata de hoti

    Cu vedere la plaja

    Litoralul azi
  • ×
    Subiecte în articol: antimonden irina loghin irina loghin