x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Mamaia Morgenstern

Mamaia Morgenstern

23 Aug 2008   •   00:00
Mamaia Morgenstern

APLAUZE ● În sfîrşit, festivalul are prezentatori!
Prezentatori "cool", sonorizare super, lumini şi o scenă mică făcută mare pe micul ecran, graţie domnului "Spielberg" Manoliu, voci bune, două piese cu destin de şlagăr. Vorba lui Dan Teodorescu: "Mamaia rules!" (Mamaia conduce, în traducere liberă, din limba engleză).



APLAUZE ● În sfîrşit, festivalul are prezentatori!
Prezentatori "cool", sonorizare super, lumini şi o scenă mică făcută mare pe micul ecran, graţie domnului "Spielberg" Manoliu, voci bune, două piese cu destin de şlagăr. Vorba lui Dan Teodorescu: "Mamaia rules!" (Mamaia conduce, în traducere liberă, din limba engleză).

Festivalul Mamaia are la această ediţie cei mai buni prezentatori din... nu mai ştim de cînd! Maia Morgenstern şi Marius Bodochi (secondaţi de doi tineri, Mădălina Antonescu şi Angelo Petrescu) sînt reparaţia morală pentru eşecurile tututor prezentatorilor care i-au adus prejudicii Mămăiţei.

BUNĂ TANTI! Această "reparaţie" este posibilă şi datorită textelor lui Dan Teodorescu, care au fost scrise cu cap şi pezentate tot cu cap de cei doi actori. Conflictul între generaţii a fost invocat de atîtea ori, încît a devenit un fel de laitmotiv în societatea românească. Domnul Teodorescu – cum îi spune Maia Morgenstern – a făcut din vorbe acest "conflict". A pus faţă în faţă "generaţia de aur" – reprezentată de Maia şi Marius – şi "generaţia tînără" – prezentă pe scena Teatrului de Vară prin doi puşti – Mădălina şi Angelo – care rîvnesc la o carieră de actor sau prezentator de emisiuni, de reclame, ce-o fi...

"Yoo, MMaia" – i-a spus Angelo. "Doamna Morgenstern"– l-a corectat Marius Bodochi. "Mo-ge-gă-ss-tt", s-a bîlbîit tînărul. "Pentru tine, sînt tanti Maia" – l-a scos aceasta din impas. Tanti Maia la Mamaia... Maia Morgenstern la Mamaia!... Mamaia Morgenstern, cool frate!

Repetiţiile prezentatorilor au fost un deliciu, atît pentru cei aflaţi în sală, cît şi pentru textierul însuşi. "Chiar dacă Maia şi Marius ştiau ceea ce trebuie să facă, eu tot voiam să mai repetăm. Pur şi simplu îmi făcea plăcere să-i privesc", mărturiseşte Dan Teodorescu. "Cînd trebuie eu să intru, pe unde intru?" – a întrebat Maia, la primul contact cu scena Teatrului de Vară. Tăcere. "Care-i Spielberg, aici?" – s-a enervat "tanti". "Pe unde au intrat şi concurenţii" – i-a răspuns Dan Manoliu, producătorul tv al festivalului. Aşa s-a născut Spielberg Manoliu.

PREZENŢE VII. Pe scena mică a teatrului din Mamaia au încăput (cu greu) 43 de instrumentişti, dirijaţi de Viorel Gavrilă. Orchestra i-a acompaniat pe concurenţii de la Interpretare, totul fiind live. "La fel de vie va fi şi prezenţa juriului" – a subliniat Maia. Iar membrii juriului au fost: Mădălin Voicu (preşedinte), Berti Barbera, Adrian Romcescu, Cristi Zgabercea, Titus Andrei, Mircea Drăgan, Daniela Vlădescu, Corina Chiriac, Zoia Alecu şi Cornelia Andreescu.

Nu ţinem minte ca vreodată un concurent la Mamaia să fi fost aplaudat atît de insistent la scenă deschisă cum a fost Minodora Dediş din Galaţi. Ceea ce înseamnă că publicul are discernămînt, ştiind foarte bine ce-i place... Chiar mai bine decît compozitorii. Minodora a interpretat impecabil piesa "Tu n-ai avut curaj", reuşind să transmită emoţia cîntecului dincolo de scenă. A fost o exemplară lecţie de feeling.

Formaţia Replik este o replică ieftină a formaţiei Direcţia 5. Fiul lui Marian Ionescu (parcă are şi un nume, dar nu-i de reţinut) a sărit în public cu chitară bas cu tot, ca un boxer aruncat de adversar peste corzi. A sărit şi solistul, ameninţînd spectatorii cu refrenul "Aşa mă simt". Toată această cascadorie a durat vreo 7 minute, de parcă s-ar fi aflat în recital. Nu le-a spus nimeni că sînt doar concurenţi?!
Vocile din concurs au fost în general bune, însă interpreţii copiază la greu stilul unor consacraţi. Buni imitatori, nimic de zis, dar muzica nu se face doar cu imitaţii, fie ele şi de bună calitate.

PARODIE. Mihai Alexandru "rules", la Creaţie! "Obositoare mai eşti.../ Doar cînd vrei bani îmi zîmbeşti.../ Nu ştiu cine ţi-a dat carnet de şofat/ Ai intrat din nou în şanţ". Aceste versuri, misogine cu direcţie precisă, o consacră din nou pe Nicola, de data aceasta ca personaj. Mihai Alexandru îşi povesteşte viaţa cu fosta soţie prin vocea lui Paul Ciuci. Evident, în piesă nu se pomeneşte nici un nume. Dar nazalizarea parodică a lui Paul la anumite fragmente înlătură orice dubiu. Dincolo de aceste detalii picante, piesa "Obositoare" poate fi considerată deja hit. Deci, din acest punct de vedere, Mamaia şi-a onorat menirea (aceea de a lansa şlagăre!).

"Ce bine ne înţelegem noi amîndoi/ Cînd la mine e luni şi la tine e joi" – ne-a explicat Dan Helciug cum este cu "Viaţa în doi" – piesă căreia, de asemenea, îi anticipăm viaţă lungă. Amuzat de faptul că interpreţii din concurs salutau publicul ca şi cînd ar fi dat un concert, Helciug a intrat o singură dată în scenă şi a salutat de trei ori: "Bună dimineaţa, bună după-amiaza şi bună seara, în cazul în care nu ne mai vedem!".

Artificii tehnice pentru o imagine bună

Pe bună dreptate, Maia Morgenstern l-a supranumit "Spielberg" pe Dan Manoliu. Cu o scenă mică, plină cu 43 de muzicieni (şi cu dirijorul 44), producătorul tv nu prea mai avea unde să pună decorul. A fost nevoie de imaginaţie, de tablouri de lumini, grafică, planuri suprapuse pentru ca scena să pară mai mare decît era. Dan Manoliu a reuşit cu echipa sa să-i dea Festivalului Mamaia o imagine de San Remo. Pentru prima oară, festivalul a avut o echipă de stilişti! Pomenim echipa pentru că merită: Elena Baso-Stănescu, Lucian Broscăţean, Melania Ţucureanu, Liana Martin şi Lucian Pop.

×
Subiecte în articol: antimonden mamaia maia morgenstern