x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Maria Coman îşi doreşte linişte de Paşte

Maria Coman îşi doreşte linişte de Paşte

07 Apr 2018   •   18:15
Maria Coman îşi doreşte linişte de Paşte

Maria Coman, prezentatoarea Antenei 3, abia aşteaptă Paştele pentru că… îi plac sărbătorile. „Îmi plac pregătirile, regret un pic că nu mai spălăm geamurile cu ziare, ca în copilărie, şi că nu mai pregătim zile întregi mese care se termină în trei ore, dar îmi plac în continuare. Şi Paştele, şi Crăciunul, înseamnă timp împreună şi linişte, şi sentimentul acela de Acasă”, spune Maria, care are o filosofie proprie despre planurile de sărbători: „N-am cine ştie ce planuri şi cumva cred că despre asta e vorba în sărbători. Să nu ai planuri. Să îţi oferi nişte timp pentru tine şi pentru cei care contează pentru tine.

Am văzut multe sărbători stricate de planuri şi de aşteptări, bunici care găteau o săptămână şi erau dezamăgite că nepoţii nu mănâncă sarmale, cadouri greşit cumpărate şi aşa mai departe. Aşa că lasă, fără planuri. Doar să fie linişte”. Prezentatoarea nu face cozonaci pentru că „ştie unde să-i comande” şi în perioada aceasta îi plac mult ridichile, dar şi „artileria grea” a meselor de Paşte: „Îmi place mult drobul, îmi place friptura de miel, îmi place borşul de miel, îmi place cozonacul, îmi place pasca. Vai, pasca făcută aşa cum o făcea bunica mea nu cred că o să mai mănânc vreodată. Una peste alta, nu prea ştiu să vă spun ce nu îmi place”. Frumoasa prezentatoare a încheiat în aceeaşi notă veselă, dezvăluind că are o singură dorinţă de Paşte: „O comandă de nişte creme pe care am făcut-o acum ceva vreme şi n-a ajuns încă”.

×
Subiecte în articol: Maria Coman