x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Maria Dragomiroiu, "Shakira" lui Tociu

Maria Dragomiroiu, "Shakira" lui Tociu

06 Ian 2005   •   00:00

MONDEN
ANIVERSARE - Comicul si-a serbat ziua "La Romica Italianu’" Comicul Romica Tociu a implinit miercuri 43 de ani, prilej de a organiza o petrecere in propriul restaurant din cartierul Dristor, "La Romica Italianu’".
SIMONA ECOVOIU

PRIETENI. Maria Dragomiroiu a organizat un karaoke la petrecerea lui Tociu
Startul s-a dat pe la ora 19:30, cand Romica a inceput sa se pupe cu invitatii, unii marca VIP. Nu puteau lipsi de la chef interpretele Maria Dragomiroiu, Cornelia Catanga si Madalina Manole.

IN BLUGI. S-a lasat cu karaoke, Maria cantand in duet cu o ziarista melodia "Ionel, Ionelule". Romica Tociu a tinut cateva discursuri, multumindu-le tuturora pentru faptul ca e ajutat, suportat si iubit. Apoi, ca sa mai inveseleasca atmosfera, a avut cate o vorba de duh pentru fiecare musafir. Mariei Dragomiroiu i-a zis ca e mai draguta de cand e bunica, dupa care a poreclit-o Shakira. Nici Madalina n-a scapat de gura comicului, asa ca ea este, in viziunea lui Romica Tociu, "aceasta Demi Moore a Romaniei": "Seamana cu Demi, iar de cand e libera, miroase a femeie!", zise el. Precizam ca Madalina este nasa lui Catalin Tociu, baiatul actorului, asa ca a primit din zbor complimentele.

Cornelia Catanga cica ar fi renuntat la un show platit pentru a-i canta sarbatoritului. Pentru prima oara am vazut-o pe durdulia solista in tinuta sport. Cine i-a zis ca ii sta bine in pantaloni, o avertizam ca a mintit-o. Dar asa e in show-biz. Cine are silueta de viespe si picioare pana-n tavan, n-are voce si invers. A sustinut un minirecital si Natasha, care cu greu s-a sculat din pat, din cauza unei crize de splina. Ea a anuntat ca viitorul CD va fi realizat in colaborare cu Dinu Maxer, iubitul Nicoletei Luciu, si Romica Tociu, cel din urma fiind semnatarul textelor. Nu e de mirare, doar tot romanul e poet!

DUPA 20 DE ANI. Maria Dragomiroiu a stat la masa alaturi de sotul ei, Bebe Mihu, care merita o bila alba pentru felul in care ne-a vorbit despre talentata si frumoasa lui nevasta: "E o femeie de treaba. Avem o casnicie fericita de exact 20 de ani. Fiecare dintre noi a mai fost casatorit o data, dar abia acum ne-am gasit jumatatea. Secretul? Lasam de la noi, cand eu, cand ea. Desi in carti scrie ca zodiile Sagetator si Rac nu au nimic in comun, iata ca noi avem. Multe". Din cate ne-a spus Romica, pe care il vedeti jucand alaturi de Cornel Palade si Rasty la National TV, localul este o afacere buna: "Nu intra aici chiar oricine, se fac rezervari cu cateva zile inainte. Nicoleta, sotia mea, se ocupa de treburile astea si ne ies bani frumosi. E curat, iar mancarea este gatita dupa retete italienesti. Preturile nu sunt mari, asa ca isi poate permite oricine sa petreaca o seara relaxanta «La Romica Italianu’», in care am investit suma de 20.000 de euro".

DULCE SOACRA

"In viata faci lucruri bune, doar daca esti inconjurat de oameni buni, care iti sunt aproape si la bine, si la greu. Iar daca suni pe cineva la miezul noptii si ala se scoala din pat ca sa te ajute inseamna ca ti-e prieten. Multumesc tuturor celor care ma iubesc, ma ajuta si ma suporta. Am nevasta buna, o soacra care m-a ajutat sa-mi cresc copiii si un coleg minunat, Cornel Palade. Caruia, anul acesta, i-au iesit poantele mai bine decat mie" - Romica Tociu actor

A REVENIT LA NEVASTA
MINUNE! Adrian Enache doarme iar in patul conjugal
Ziaristii prezenti la eveniment au stat mai degraba cu ochii pe Adrian Enache. Care, dragii nostri cititori, n-a venit insotit de Iuliana Marciuc, vedeta postului TVR, fosta si probabil viitoarea lui iubita, ci de sotia si fiica lui. Nici o vedeta de pe la noi n-a fost atat de nehotarata in dragoste ca in cazul lui Enache. De cativa ani incoace, presa a publicat, desi n-ar fi trebuit sa se coboare la mintea lui, toate declaratiile sale amoroase. Nevasta l-a chemat la tribunal pentru a pune capat casniciei. Dupa care, tot ea si-a retras dosarul. Dupa care, iar a aparut Enache la brat cu Marciuc, dupa care, iar cu sotia. O avea o inima mare si poate iubi doua femei deodata. Ce mai, o telenovela de doi lei. Insa aici nu e vorba de leul greu.
×
Subiecte în articol: antimonden romica tociu romica tociu