x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Mărturisire surprinzătoare a lui Nadine: ”Noi nu am sărbătorit niciodată ziua nunții, nici nu știm când este”

Mărturisire surprinzătoare a lui Nadine: ”Noi nu am sărbătorit niciodată ziua nunții, nici nu știm când este”

23 Dec 2017   •   15:23
Mărturisire surprinzătoare a lui Nadine: ”Noi nu am sărbătorit niciodată ziua nunții, nici nu știm când este”

Nadine, cunoscută de public drept cântăreața care s-a lansat la ”Școala Vedetelor”, se consideră acum o femeie împlinită, cu o familie minunată. În Ajunul Crăciunului, telespectatorii Antena Stars pot urmări o ediție specială a emisiunii ”Dincolo de aparențe” acasă la Nadine și-l vor putea cunoaște pe fiul artistei.

Cântăreața susține că iubește Crăciunul și sărbătorile în general, dar niciodată nu a aniversat căsătoria cu soțul ei, pentru că nu știe nici măcar ziua în care au oficializat relația.

”Noi suntem căsătoriți de șapte ani, de când îl avem pe băiețelul nostru Noah, dar nici până în ziua de azi nu am sărbătorit niciodată nunta noastră pentru că nu știm când a fost.  Singurul reper pe care îl avem este că ne-am căsătorit când eram însărcinată cu Noah. Dar de anul ce vine am zis că gata. Vom sărbători tot. Vom scoate vasele cu fir de aur, porțelanurile, ne vom așeza la masă și vom sărbători toți trei. Dar asta după ce ne vom scoate mai întâi actele de la căsătorie, să vedem și noi când ne-am luat” , recunoaște cu sinceritate Nadine, în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparențe” de la Antena Stars.

Despre cum a venit pe lume Noah, despre sărbătorile în familia ei de acum, dar și despre cum era Crăciunul în vremea copilăriei ei, când trăia în casa de copii, Nadine povestește în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparențe” de la Antena Star, difuzată duminică, de la ora 13.00.

×
Subiecte în articol: nadine