x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Mirela Vaida, peripeții la aniversarea zilei de naștere a soțului ei

Mirela Vaida, peripeții la aniversarea zilei de naștere a soțului ei

05 Noi 2018   •   16:57
Mirela Vaida, peripeții la aniversarea zilei de naștere a soțului ei

Mirela Vaida, îndrăgita prezentatoare a reality show-ului ”Totul pentru dragoste – La bine și la greu”, difuzat în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1, a avut parte de o săptămână plină de peripeții înainte de ziua de naștere a soțului ei, Alex, care a împlinit în acest weekend frumoasa vârstă de 40 de ani.

Vedeta Antena 1 și-a dorit foarte mult ca aniversarea să fie una memorabilă, astfel că, din mai multe variante de a petrece această zi specială, a ales un city-break surpriză la Moscova pentru ea și soțul ei. Doar că surprizele au început abia după ce Mirela a achiziționat biletele de avion.

”Mă gândeam de mult timp la aniversarea asta de 40 de ani, am zis să marcăm momentul cum se cuvine. Inițial, m-am gândit la o petrecere surpriză, apoi să mergem într-un club, dar nu e chiar genul nostru, noi oricum suntem obosiți și sătui de nesomn, copiii oricum ne-ar fi trezit dimineața. Apoi m-am gândit să mergem cu copiii la Disney, dar ar fi fost totul pe fugă, pentru că eu am emisiune live în fiecare zi și nu am fi putut pleca înainte de vineri seara, iar luni trebuia să fim musai înapoi. Până la urmă mi-au picat ochii pe Moscova și am zis, gata, asta e! De mult ne doream să ajungem în Moscova. Și uite așa, fără să mă mai gândesc, am luate biletele, apoi am făcut rezervare la hotel. Asta cu o săptămână înainte. La un moment dat, am sunat-o pe soacră-mea să-i povestesc ce surpriză minunată îi voi face fiului ei. Și atunci, ea mi-a zis că, pe vremea ei, la Moscova nu se putea merge decât cu viză”, povestește Mirela Vaida.

Acesta a fost momentul în care, deși era convinsă că în prezent viza nu mai este necesară, Mirela s-a gândit totuși să verifice. Și au început peripețiile: ”Atunci am realizat că avea dreptate și ne trebuia viză. Și tot atunci am văzut că luasem și biletele greșit, pentru joi noaptea, în loc de vineri. Am sunat toți prietenii, i-am sunat pe Adrian Enache și Aurelian Temișan, știam că ei merg cu echipa de fotbal a artiștilor și la Moscova. Ei m-au ajutat, mi-au explicat, mi-au dat contacte de la Consulat, de la Ambasadă. Îmi trebuia viză, asigurare, dar și invitație de la cineva din Rusia. A fost ceva de nedescris, am plătit taxe de urgență, nu mai știam ce să fac. Până la urmă, am reușit cu toate. Am ajuns acolo sâmbătă dimineața, iar la ora 6, când am ieșit de la metrou, am rămas pur și simplu cu gura căscată. Nu mai stiam unde să ne uităm. Superb, m-am îndrăgostit! Am fost complet surprinsă! Am prins si Ziua Unirii la ei și s-a închis tot centrul, era plin de costume populare în Piața Roșie. Vis! Totul a fost o poveste. La micul dejun, în restaurant se cânta la harpă, era totul impozant, ceva de nedescris. Am plecat impresionati si chiar am reusit să facem din aniversarea asta un moment memorabil. Ceea ce părea un eșec s-a transformat într-o minunată reușită.”

 

×