x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Mirela Vaida, surpriză de proporții de ziua sa, din partea mamei:  ”Mama a făcut asta pentru prima dată în 15 ani”

Mirela Vaida, surpriză de proporții de ziua sa, din partea mamei:  ”Mama a făcut asta pentru prima dată în 15 ani”

17 Mar 2018   •   11:42
Mirela Vaida, surpriză de proporții de ziua sa, din partea mamei:   ”Mama a făcut asta pentru prima dată în 15 ani”

Îndrăgita vedetă Antena 1, Mirela Vaida, pe care telespectatorii o văd în direct, fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14.00, în cadrul emisiunii ”Totul pentru dragoste”, își sărbătorește, astăzi, ziua de naștere. Mirela a avut parte de o surpriză uriașă din partea mamei sale, care pentru prima dată, a acceptat să vorbească live într-o emisiune de televiziune.

”Nu mă așteptam să am parte de o astfel de surpriză, chiar îmi rugasem colegii să nu facă nimic special în emisiune, pentru că aici este vorba despre poveștile altor oameni, nu despre mine. Este pentru prima dată în 15 ani, de când lucrez în televizune, când mama mea acceptă să apară, să vorbească în direct. Îți mulțumesc și să mă ierți dacă am greșit vreodată”, a declarat Mirela Vaida, extrem de emoționată, cu lacrimi în ochi.

”La mulți ani, Mirela. Să te bucuri de toate lucrurile care te înconjoară! Să fii femeia, mama, omul care să primească tot ceea merită și care să dea tot ce poate pentru familia ei”, a fost mesajul mamei Mirelei.

Înainte de a ajunge în platoul ”Totul pentru dragoste”, Mirela a avut deja o zi plină, cu multe urări, multe mesaje și la fel de multe flori.

”Mă simt foarte răsfățată, cu adevărat specială. Am primit mesaje peste tot, din toate părțile, pe Facebook, prin sms, pe platou. Am primit și multe, multe flori. Iar, aici, la emisiune, mă delectez cu poveștile frumoase de dragoste ale oamenilor inivitați. Le mulțumesc tuturor celor care s-au gândit la mine și mi-au trimis mesaje. E foarte important să știi că oamenii te apreciază și apreciază ceea ce fac”, spune Mirela Vaida.

Și pentru că este  o zi specială, emisiunea ”Totul pentru dragoste” a avut o ediție specială, cu frumoase și inedite povești de iubire ale unor femei care au făcut din dragostea și grija pentru familia lor o adevărată carieră.

 

×
Subiecte în articol: mirela vaida