x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Mosu’ VIP pentru copiii sinistrati

Mosu’ VIP pentru copiii sinistrati

de Dana Ciobanu    |    08 Dec 2005   •   00:00
Mosu’ VIP pentru copiii sinistrati

Mamici si tatici celebri au "platit" cu haine, jucarii si dulciuri felicitarile si obiectele decorative create de elevii Scolii Olga Gudynn in seara de Sf. Nicolae.

Elevii de la Scoala Olga Gudynn au profitat de semnificatia zilei de Mos Nicolae pentru a organiza o licitatie in scop caritabil, pentru ajutorarea copiilor din localitatea Vadu Rosca, grav afectata de inundatiile din aceasta vara.

In ultimele saptamani, cei mici au confectionat sute de felicitari si au pictat zeci de pahare, canite, linguri din lemn, transformandu-le in obiecte decorative. Si-au organizat un stand de prezentare si au chemat vedete autohtone sa le cumpere creatiile, nu cu bani, ci cu haine pentru copii, jucarii, dulciuri, carti si rechizite. Drept bonus, piticii au facut si o serbare de Mos Nicolae.

LISTA DORINTELOR. "Cumparatorii" sunt parinti cu nume sonore, precum Ioana Tariceanu, Virgil Iantu, Dana Razboiu, Oana Cuzino, Gabriela Vranceanu Firea, Pavel Stratan, Monica Iagar, dar si alte VIP-uri autohtone, ca Alessandra Stoicescu sau Letitia Zaharia. Daca sotia premierului a adus o cutie mare plina cu jucarii viu colorate, proaspatul tatic Iantu s-a gandit la educatia copiilor sinistrati, pentru care a adus o lada cu carti si multe rechizite.

Cosmin Cernat nu a fost prezent la eveniment, dar si-a trimis sotia atleta, Monica Iagar, si fetita, Ayana, pe care a pacalit-o ca vechile jucarii si hainute (donate copiilor de la Vadu Rosca) au fost luate de ape.

AUTOGRAF. Cei mari nu au ocolit "lista dorintelor", un perete pe care au scris ce ar dori sa le aduca Mosu. Daca tot a avut o carioca la indemana, Gabriela Vranceanu Firea i-a cerut un autograf lui Pavel Stratan. Apoi au vazut cu ochii lor atelierul Mosului - o clasa transformata in "fabrica de cadouri" - si au fredonat melodii de sezon alaturi de cei mici.

Toate bunurile adunate prin intermediul "licitatiei", adica zeci de lazi cu fructe proaspete, peste 20 de saci cu jucarii, sute de carti de povesti, carti de colorat si caiete, 100 de ghiozdane, saci cu haine si zeci de kilograme de dulciuri, au luat drumul localitatii vrancene Vadu Rosca in cursul zilei de ieri.
×
Subiecte în articol: antimonden