x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Natalia Mateuț, Raluca Dumitru și Răzvan Botezatu au lansat prima lor piesă

Natalia Mateuț, Raluca Dumitru și Răzvan Botezatu au lansat prima lor piesă

21 Dec 2017   •   22:10
Natalia Mateuț, Raluca Dumitru  și Răzvan Botezatu au lansat prima lor piesă

Raluca, Naty și Bote, cei trei matinali care în fiecare dimineață aduc voia bună în casele telespectatorilor Antena Stars au vrut să facă publicului o surpriză în prag de sărbători și au lansat prima lor piesă, un colind intitulat chiar ”Crăciunul”.

Pentru toți cei trei interpreți a fost experiență unică, fiind prima dată când au intrat într-un studio să înregistreze o melodie, iar emoțiile au fost pe măsură.

”Pentru că familia mea nu este lângă mine, m-am regăsit în familia Antena Stars. Am simțit nevoia să marcăm cumva cei 4 ani de “StarMatinal” si cel de-al patrulea Crăciun petrecut în direct cu dragii noștri telespectatori. Mai mult decât atât, premiera piesei a avut loc chiar la petrecerea de Crăciun Antena Stars. Îi mulțumim din suflet lui Bogdan de la Tommo Production, suntem onorați să cântăm o piesă produsă de cel care a lansat-o pe Nicole Chery sau Seeya pe piața muzicală, dar și mulți alți artiști”, spune Bote plin de entuziasm.

Piesa ”Crăciunul” este un cadou pentru telespectatorii Antena Stars cărora Naty, Raluca și Bote au vrut să le transmită emoția pe care ei o simt în fiecare zi şi poate fi vizionatã pe pagina de Facebook Star Matinal.

”Ne bucurăm că putem să simțim mai bine căldura sărbătorilor cu un colind propriu, care să transmită telespectatorilor emoția pe care o trăim în fiecare dimineață. Ce înseamnă Crăciunul daca nu familie, magie, iubire? Asta înseamnă și Antena Stars, locul unde și în acest an, al patrulea la număr, colindăm împreună cu voi!”,  spune și Natalia Mateuț.

Raluca Dumitru consideră piesa ”Crăciunul” un vis împlinit: ”Mi-am dorit să cânt de când eram mică și în sfârșit mi s-a îndeplinit dorința”, mărturisește ea.

×
Subiecte în articol: natalia mateut