x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Nine Inch Nails, concert în premieră în România

Nine Inch Nails, concert în premieră în România

26 Iul 2009   •   00:00

Mii de fani reuniţi la Festivalul CokeLive Peninsula de la Târgu Mureş au asistat sâmbătă noaptea la primul concert susţinut de formaţia americană Nine Inch Nails (NIN) în România.



Liderul Nine Inch Nails, Trent Reznor, a descris publicul prezent la concert ca fiind unul minunat şi s-a declarat încântat să fie la Festivalul Peninsula.

Spectacolul oferit de Nine Inch Nails a impresionat atât prin accentele muzicale puternice, cât şi prin luminile care au însoţit accentele de ritm şi disonanţele. Americanii de la Nine Inch Nails au interpretat la Târgu Mureş piese precum 'Home', 'Burn', 'Mr. Self Destruct', 'The Day the World Went Away', 'The Becoming' sau 'Non Entity'.

Spectacolul NIN s-a încheiat cu hitul 'Hurt' de pe albumul 'The Downward Spiral', piesă preluată de Johnny Cash în 2002. Înainte ca cei de la Nine Inch Nails să concerteze, pe aceeaşi scenă s-au aflat formaţiile Iris şi trupa scoţiană Primal Scream.

×
Subiecte în articol: antimonden inch nails nine inch