x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Nuntile celebre ale anului 2012

Nuntile celebre ale anului 2012

de IncomeMagazine    |    25 Dec 2012   •   07:41
Nuntile celebre ale anului 2012
Sursa foto: Gigi Ciuncanu

 Multe vedete au sfidat criza, alegând teme si locatii spectaculoase pentru nuntile lor. Dar să vedem cine si-a jurat credintă vesnică în 2012.

Dana Rogoz, nuntă de basm

Actrita Dana Rogoz şi regizorul Radu Dragomir s-au căsătorit religios la începutul lunii iunie la Palatul Mogoşoaia, avându-i invitaţi pe Andreea Esca, Marian Râlea şi Laura Cosoi. Cortul alb amenajat pe o pajişte a fost decorat cu colivii, felinare şi ghirlande, precum şi rânduri întregi de ghivece cu flori de câmp pe care invitaţii le-au primit în dar din partea mirilor, ca amintire.
Mireasa a purtat o rochie albă de voal si mătase Parlor by Veronica Zaharia, asortată cu un buchet simplu şi un accesoriu pentru păr vintage. Domnişoare de onoare au fost Adela Popescu şi Laura Cosoi, împreună cu alte trei prietene foarte bune ale Danei. Ele au purtat rochii în culoarea lavandei. Multe din decoratiuni au fost realizate chiar de mireasă, care a tinut ca totul să fie perfect si pregătit în cele mai mici detalii.


Delia, cântăreată la propria nuntă


Delia Matache s-a căsătorit religios în septembrie cu iubitul ei, Răzvan Munteanu, după ce la sfârşitul lunii august s-au cununat civil la Târgu Jiu, lângă Poarta Sărutului. Petrecerea de nuntă a avut loc pe platourile Media Pro din Buftea. Invitaţii au petrecut pe muzica lui Horia Brenciu si a lui Damian Drăghici, dar dacă tot erau în sală, au urcat pe scenă si Andra, apoi si Pepe. Chiar si mireasa a cântat la propria-i nuntă.
După petrecerile ce au marcat în tregul weekend, tinerii însurătei au plecat pentru o lună întreagă în Africa.


Citeste AICI despre alte nunti celebre



×
Subiecte în articol: nunti 2012 nunti vedete