x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Paul Ipate a slăbit „două găuri la curea” în Asia Express

Paul Ipate a slăbit „două găuri la curea” în Asia Express

27 Noi 2018   •   21:30
Paul Ipate a slăbit „două găuri la curea” în Asia Express
Sursa foto: DIANA OROS

Mâncarea foarte picantă şi condimentată din Sri Lanka şi India este o reală problemă pentru concurenţii din „Asia Express”, cel mai dur reality show difuzat în curând de Antena 1. Având la dispoziţie un Euro pe zi, vedetele iau de obicei masa în casa localnicilor care se încumetă să îi şi cazeze. Deşi oamenii le oferă şi de mâncare, de multe ori aceştia nu pot mânca mai nimic din cauza faptului că tot ce se pune pe masă este foarte iute.

            Paul Ipate se numără printre concurenţii care nu mănâncă deloc picant, aşa că fiecare zi este pentru el şi o provocare...gastronomică. “De când am ajuns în „Asia Express” mănânc numai orez. E tot ce pot să mănânc, pentru că restul preparatelor care ni s-au servit de către locanici sunt foarte, foarte iuţi şi cu foarte multe condimente. Am mai încercat şi fructe, dar până şi bananele au aici un gust ciudat, acrişor, diferit de cel cu care suntem noi obişnuiţi. Până acum am slăbit… două găuri la curea. Asta este metoda mea de cântărire”, povesteşte Paul. Paul Ipate şi Jojo au pornit în cursa „Asia Express” dornici de a descoperi cultura localnicilor şi de a avea parte de o super aventură. Planurile de acasă nu se potrivesc însă cu realitatea, aşa că cei doi vor trăi experienţe pe care nu le-au luat în calcul nici măcar o secundă.

                 9 perechi de vedete au pornit în cursa „Asia Express”, pe Drumul Elefantului. Sri Lanka şi India sunt cele două destinaţii care vor pune la grea încercare capacităţile fizice şi psihice ale concurenţilor. Diferenţele culturale, temperaturile ridicate, barierele lingvistice, religioase, toţi aceşti factori vor transforma această experienţă în provocarea vieţii lor.

×
Subiecte în articol: Paul Ipate