x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Paula Chirilă mizează pe optimism în ”Ultimul Trib”: ”E o aventură, sunt pregătită pentru... ce e mai bine!”

Paula Chirilă mizează pe optimism în ”Ultimul Trib”: ”E o aventură, sunt pregătită pentru... ce e mai bine!”

03 Aug 2018   •   17:08
Paula Chirilă mizează pe optimism în ”Ultimul Trib”:  ”E o aventură, sunt pregătită pentru... ce e mai bine!”
Sursa foto: DIANA OROS

Cu entuziasm și mult optimism, Paula Chirilă crede că plecarea sa în Madagascar, în Ultimul Trib, va fi o aventură demnă de povestit nepoților!  Alături de ea, în tribul vedetelor, se avântă și Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie și Sorin Brotnei.

            ”O să închin rugăciuni la toți zeii pământului, ca să ne ajute să avem teritoriul cel mai bun. Dacă nu va fi, aia e, e o aventură, mi-am asumat lucrul acesta, așa că sunt pregătită pentru... ce e mai bine! Strategia mea este să mă simt bine și să profit de fiecare moment, să îmi construiesc viitoare amintiri, să am ce povesti nepoților. Abia aștept să văd lemurii, sunt animăluțele mele preferate. Când eram micuță, un prieten chiar îmi spunea că semăn cu un lemur, pentru că aveam ochii mari și rotunzi”, glumește Paula.

            În ciuda optimismului său molipsitor, actrița mărturisește că are o limită pe care nu crede că o poate depăși, indiferent de consecințe. ”N-aș mânca gângânii, să mă pui să mânânc ceva scârbos sau să pun mâna pe păianjeni – niciodată! În secunda doi îmi fac bagajele și ne vedem la aeroport!”, spune convinsă Paula Chirilă.

Cel mai greu va resimți însă departarea de fiica sa. ”O să îmi fie foarte dor de Carla. Cred că ea nu știe exact proporțiile acestei plecări, nu știe unde e Madagascar, i-am explicat în mare parte, dar ea e destul de mică. Nu știe cât de greu va fi, dar eu i-am zis că mami o să se distreze, merge puțin, se întoarce repede… Cumva, ea nu are noțiunea timpului foarte bine, nu știe ce înseamnă să lipsesc foarte mult, asta va fi problema”, a mai spus Paula.

”Ultimul Trib”, noua provocare lansată de Antena 1 va trimite trei grupuri extrem de curajoase și de puternice într-o aventură într-un tărâm plin de pericole și de neprevăzut: Madagascar! Lor li se alătură, din postura de prezentator, actorul Octavian Strunilă!

Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriță, Ioana Șulea, Mircea Zamfir și Roxana Chiperi. Cei șapte sportivi își vor măsura puterile cu tribul format din vedete și cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra. Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie, Paula Chirilă și Sorin Brotnei.

Ultimul Trib” este un show adaptat după celebrul format ”Nomads”. Trei triburi - unul de vedete, unul de sportivi și unul compus din oameni de rând - vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.

În fiecare săptămână, aceștia se vor lupta pentru ”Teritoriu”, iar în timp ce tribul câștigător va fi cazat într-un resort de lux și va fi răsfățat zilnic, cel de pe locul doi va locui într-un sat alături de localnici, unde membrilor tribului le vor fi trasate sarcini zilnice în schimbul cărora vor primi o porție simplă de mâncare și nu neapărat un pat, ci mai degrabă un loc în care să doarmă. Acesta nu este însă nici pe departe cea mai grea situație în care se poate găsi un trib: cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul celor șapte zile de încercări grele, membrii triburilor vor fi nevoiți să se lupte și pentru a rămâne pe insulă.

Săptămână de săptămână triburile își vor măsura puterile în competiții spectaculoase și tensionate atât pentru ”Teritoriu”, cât și pentru ”Eliminare”, pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-și dezvălui adevărata față și fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat. 

×