x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Pentru cine şi de ce a gătit chef Nicolai Tand sarmale şi piftie... tocmai în SUA!

Pentru cine şi de ce a gătit chef Nicolai Tand sarmale şi piftie... tocmai în SUA!

12 Ian 2017   •   17:47
Pentru cine şi de ce a gătit chef Nicolai Tand sarmale şi piftie... tocmai în SUA!

Nicolai Tand este cunoscut ca fiind un om foarte legat de tot ce înseamnă tradițiile românești. Anul acesta însă, Sărbătorile de iarnă l-au găsit peste mări și țări, tocmai în Seattle, SUA. Deși aflat la zeci de mii de kilometri distanță, simpaticul prezentator de la Star Chef, emisiune difuzată de Antena Stars în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 17.00, a avut grijă să aibă parte de o masă tradițională în ziua de Crăciun.

“Monica nu-și mai văzuse sora de peste cinci ani, Ilona și Iancu nici măcar nu își cunoșteau mătușa sau pe verișorul lor, Jason, așa că ni s-a părut o ocazie mai mult decât potrivită să reunim familiile. Și, pentru că nu am putut ajunge în Maramureș, am luat Maramureșul cu noi. Mărturisesc că în Seattle am încercat tot felul de restaurante asiatice pentru că sunt fan al acestui gen de mâncare, am fost să gustăm și niște burgeri și coaste tipic americane, dar de Crăciun am luat problema în propriile mâini. Ne-a fost de mare ajutor faptul că în zonă se afla un magazin rusesc de unde am luat ceva ingrediente și m-am apucat de gătit. Pentru mine nu există masă de Crăciun fără sarmale, așa că ele au fost prioritare. Am pregătit și niște piftie șiii...chiftele! Maria, cumnata mea, spunea că gustul lor îi amintește de casă și că nimeni nu le face ca pe la noi. Eu zic că m-am descurcat, având în vedere că la finalul vacanței, înainte să ne întoarcem în țară, cumnatul meu m-a rugat să le mai fac niște porții, să le rămână mai multă vreme”, a povestit Nicolai.

Cele peste două săptămâni petrecute pe tărâm american au fost motiv de plimbări și explorări ale zonei.

CLICK PE POZĂ, PENTRU GALERIE FOTO

„De câte ori plec într-un loc nou, mie îmi place să mă plimb, să fiu pe drumuri de dimineața pănă seara ca să pot vedea și cunoaște cât mai multe. Această vacanță nu a fost o excepție. Am ajuns în multe din locurile în care s-a filmat celebrul Twin Peaks: cascada Snoqualmie, Ronette's Bridge, dar și celebra cafenea, am luat la pas și muzeele și, una din marile mele plăceri când sunt plecat, am vizitat și câteva piețe. Fish market, piața de pește mi-a rămas în minte pentru că era o asemenea diversitate că nu știai ce ai putea alege. A fost tare frumos! Dincolo de tot ce am văzut și de locurile în care am ajuns, cel mai frumoas a fost că am fost cu ai mei. Vă doresc un an bun, cu liniște și sănătate, să vă bucurați de ce aveți și să nu încetați să visați!”, a adăugat Nicolai.

×