x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Pierdut Eurovision, câştigat Operetă

Pierdut Eurovision, câştigat Operetă

de Dana Cobuz    |    24 Ian 2010   •   00:00
Pierdut Eurovision, câştigat Operetă

Cine se grăbeşte, ajunge la... Operetă! Cam aşa s-ar traduce ce s-a întâmplat cu Annamari Dancs şi piesa pe care ar fi vrut să o înscrie la Selecţia naţională Eurovision 2010, "A-ha".

Deşi Televiziunea Română, în calitate de organizator al Selecţiei Naţionale Eurovision 2010, i-a menţionat numele pe lista celor 54 de artişti cu voci "agreate" pentru a participa la concurs, Annamari Dancs spune "pas" în acest an competiţiei europene. Nu pentru că nu şi-ar fi dorit să-şi încerce norocul, ci pentru că piesa care ar fi urmat să fie înscrisă la preselecţie a fost difuzată pe internet şi la mai multe posturi de radio înainte de termenul prevăzut în regulament.

Până la ediţia din acest an, regulamentul prevedea nedifuzarea pieselor concurente până la 1 octombrie anul anterior. Surpriză, însă, la începutul lui decembrie 2009, Marina Almăşan Socaciu, coordonatorul selecţiei, a anunţat noul regulament care, printre altele, stipula faptul că melodiile nu trebuie aduse la cunoştinţa publicului, sub nici o formă şi pe nici un fel de suport media, până la data preselecţiei (care are loc în aceste zile).

Fără să intuiască schimbarea regulilor jocului, Annamari Dancs s-a grăbit să ofere urechilor fanilor ei piesa "A-ha", pe care dorea să o înscrie în cursa pentru Oslo. Ce-i drept, a făcut-o după 1 octombrie 2009, dar înainte de noua dată anunţată (cam târziu) de TVR. "Este adevărat că am pregătit piesa «A-ha» special pentru acest concurs, însă ea a fost difuzată de diverse posturi de radio cu acoperire naţională anterior schimbării regulamentului de participare la concurs, 7 decembrie.

În acest an, regulamentul s-a schimbat în România şi am realizat că, în conformitate cu aceste modificări, «A-ha» nu va fi validată. Piesa se afla deja pe YouTube (nici măcar nu ştim cine sunt autorii acelor montaje, dar ştim un singur lucru şi anume că, datorită lor, piesa are deja succes). În ziua de azi, internetul poate fi înger sau demon...", spune Dancs.

Tot răul spre bine, ar spune optimiştii. Ratarea preselecţiei înseamnă pentru Annamari mai mult timp pentru operetă: "Din 3 ianuarie am început un turneu de 50 de spectacole cu un musical/cabaret (turneu care se va extinde până la sfârşitul lunii februarie), iar în puţinele zile libere am repetiţii la Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian din Bucureşti - unde mi s-au oferit trei roluri importante în trei operete celebre: «Văduva veselă», «Contesa Maritza» şi «Sylvia». Iar sfârşitul lunii martie mă va găsi în Olanda tot într-un turneu", a adăugat Annamari Dancs.

×
Subiecte în articol: antimonden