x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Piersic si-a distribuit parintii in propriul film

Piersic si-a distribuit parintii in propriul film

22 Noi 2004   •   00:00

INEDIT - Juniorul debuteaza ca si regizor

Se spune ca apele linistite sunt foarte adanci. Pauzele pe care Florinel Piersic le-a avut de-a lungul carierei sale artistice au fost, poate, nu mereu la fel de lungi, insa de fiecare data constructive.
ROXANA I. ANCUTA

EXPERINETA. Piersic jr (foto) s-a intalnit cu tatal lui in acelasi film
Ultima "lovitura" a lui Florin Piersic Jr este filmul independent, de lungmetraj, a carui regie ii apartine: "Fix Alert". O productie despre care nimeni n-a vrut sa dezvaluie prea multe detalii, lasand misterul sa fie descoperit de public atunci cand pelicula va rula in cinematografe. Dupa estimarile pe care le-a facut Florinel, premiera ar trebui sa aiba loc peste doua luni. Exista un singur impediment care, daca nu va fi rezolvat in timp util, va amana, probabil, aparitia pe marile ecrane a lungmetrajului: lipsa banilor. "Initial, ne-am gandit sa-l filmam cu o camera video de amatori, care se foloseste pe la nunti ori botezuri, dar am avut norocul sa primim una profesionista".

FARA AUROLACI. "Problema este ca lungmetrajul a fost inregistrat pe digitala, iar acum trebuie mutat pe pelicula de film. Transferul ne costa aproximativ 40.000 de euro, bani de care incercam sa facem rost prin ajutorul unor sponsori", a declarat Florin Piersic Jr. Calitatea filmului este data, in egala masura, de numele care semneaza regia, dar si de actorii alesi. Piersic Jr si-a distribuit in propriul film parintii, pe Tatiana Iekel si pe Florin Piersic. "Fix Alert" ii mai are ca protagonisti pe Catalin Petre Fumuru, Dorina Chiriac, Monica Davidescu si un fost rugbist, Tudor Constantin, care a obtinut rolul unui bodyguard. "Nu e un film cu politicieni, cu aurolaci, dar poate fi valabil oriunde in lume." Filmul este subtitrat in limba engleza, dureaza o ora si 46 de minute si a fost realizat in 20 de zile. "Fix Alert" este o carte de vizita pentru juniorul Piersic, care a reusit performanta de a fi si regizor, si scenarist, si actor.

BUCURIE DE MAMA

"Florinel este un regizor minunat care stie sa lucreze cu actorii. Mi-a facut o mare bucurie dorind sa lucreze cu mine" - Tatiana Iekel

AMBITII

"Fix Alert" a fost realizat cu bani foarte putini. Unii dintre actori si-au pus la dispozitie casele, au venit cu hainele lor. Pelicula trebuie sa ajunga in strainatate, la festivaluri si nu sa moara pe o caseta video" - Florin Piersic Jr

RECUNOSTINTA

"A fost emotionant cand a venit la mine si mi-a spus: «Tati, sunt foarte fericit ca tu joci in filmul asta». Apoi s-a aplecat si mi-a pupat mana" - Florin Piersic
×
Subiecte în articol: antimonden piersic