x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Plimbare pe fundu marii

Plimbare pe fundu marii

28 Iul 2004   •   00:00

ZI DE VARA PANA-N TOAMNA

Pe Litoral, o firma serioasa isi baga clientii la apa. Ba le mai cere si bani pe deasupra. Nu este vreuna din celebrele "tepe", ci, pur si simplu, cu asta se ocupa compania in cauza. Iar senzatiile traite de practicantii de scuba diving sunt unice, la fel si peisajele marine pe care majoritatea romanilor nu le-au putut admira pana acum decat in documentarele lui Jacques-Yves Cousteau.
CATALINA IANCU

Cativa tineri intreprinzatori s-au gandit sa scoata bani de pe fundul marii. Ei au pus pe picioare o firma care se ocupa de scufundari, dar doritorii pot urma si scoala de scafandri, la finalul careia primesc un brevet recunoscut in 90 de tari. Cu pasiunea pentru scufundari a lui Catalin Braescu, Alexandru Petrescu si Daniel Scarlat, dar mai ales cu experienta internationala a instructorului a inceput afacerea. Instructorul, care s-a specializat in apele Marii Rosii, este o romanca de numai 24 de ani.

Lena Radulescu s-a apucat de aceasta meserie la 18 ani. Initiata la Sharm El-Sheikh, in Egipt, acum ea este cea care-i ia in primire pe doritorii de senzatii tari. "Multi intreaba cum este sub apa. Senzatia de liniste pe care o traiesti, atunci cand te scufunzi, nu se poate descrie in cuvinte", ne-a spus Alexandru. "Seara este momentul cel mai prielnic. Razele soarelui strabat apa sub un unghi care ne permite o vizibilitate ideala. Poti vedea lejer la zece metri departare", completeaza Daniel.

ITI CAD PLOMBELE! Amatorului de scuba diving i se aduc la cunostinta regulile pe care trebuie sa le respecte, dar si riscurile pe care si le asuma. Se intelege ca persoanele cu probleme cardiace sau respiratorii trebuie sa evite astfel de distractii. Insa exista si situatii imprevizibile. De exemplu, poti sa-ti dai seama de calitatea lucrarilor dentare, si asta deoarece unora li s-a intamplat sa le cada plombele. La modul propriu! Din cauza presiunii, lucrarile dentare facute de mantuiala s-au desprins de la locul lor. Un alt disconfort ar putea fi cel creat de diferenta de presiune care iti infunda urechile, sentiment oarecum similar celui trait in varf de munte. Dar leacul e simplu: "te tii de nas si sufli". Clientul este echipat cu un costum de neopren, cagula, tub de oxigen, saboti si labe. Costumele sunt de doua feluri: semiude si uscate. Daca primul este mai lejer, cel din urma e indispensabil cand apa este rece sau la adancimi mari. Fiind impermeabil "ti-l pui peste hainele de strada, iar cand iesi din apa, ti-l scoti si poti pleca fara probleme", ne explica Alexandru.

LA APA. Dar iata cum se desfasoara o incursiune in "lumea tacerii". Lena isi insoteste pasagerii, intr-o salupa, pana la dig, unde marea are adancimea optima. Dupa aceea ii baga la apa, insotindu-i printre bancurile de pesti. Cei care doresc se pot fotografia cu o camera digitala speciala. Agentia Palomaris are mai multe locatii pe litoral: la Mamaia, Eforie Nord, Costinesti si Agigea. In prima dintre ele, scufundarile se fac pana la 5 metri adancime, in timp ce avansatii aleg Agigea, unde pot admira peisajul subacvatic situat la 20 de metri sub nivelul marii. Totusi, angajatii aflati la Mamaia se pot lauda si ei ca au inotat printre pestii pe care turistii nu-i vad decat la Acvariu sau... in meniul restaurantelor selecte: calcani, chefali, ace-de-mare, caluti-de-mare, bancuri de guvizi.

Singurii care te pot apuca de picioare sunt crabii. De fapt, crustaceele in cauza sunt inofensive, spun instructorii, insa ii sperie pe intrusi cu clestii lor, mai ales ca inoata cu viteza, ferindu-se din calea musafirilor nepoftiti.

IN ADANCURI

"Multi intreaba cum este sub apa. Senzatia de liniste pe care o traiesti, atunci cand te scufunzi, nu se poate descrie in cuvinte" - Alexandru Petrescu, instructor de scufundari

PREGATIRE

Pana la nivelul de instructor trebuie parcursi cativa pasi importanti. Dupa patru sedinte de teorie, aspirantii sunt dusi la piscina, unde instruirea continua cu partea practica, fapt care inseamna alte patru sedinte.

Abia acum sunt gata sa fie testati in apa deschisa, adica in mare, moment in care obtin brevetul "Open water". Nivelul urmator este cel de avansati ("Advanced"), apoi, in ordine: "Specialty", "Rescue" si "Dive Master". Daca scufundarea de agrement costa 800.000 de lei, preturile cresc considerabil pe masura specializarii, sarind de 10 milioane pentru un "maestru in scufundare". Toate brevetele vin din Anglia, scufundatorii de la noi fiind afiliati la PADI, organizatia internationala a scafandrilor.

VEDETE

Chiar daca in Romania acest hobby se afla abia la inceputuri, vedetele mioritice s-au initiat deja in scuba diving. Au intrat la apa, pe rand, fara sa le fie teama ca vor fi apucati de picioare de catre crabi: Mihaela Radulescu, Andreea Marin, Diana Lascarescu si Peter Imre, Letitia si Razvan Enache, Vlad Sterescu, Paula Seling. Ultimii doi curajosi au depasit cu mult nivelul de simplu agrement, avand chiar brevet de scufundator. O alta pasionata de plimbari pe fundul marii este Monica Barladeanu. Anul acesta n-a apucat inca sa-si incalte labele si sa-si ia tubul de oxigen la spinare. "Dar vara nu s-a terminat inca. Mai am destul timp si n-o sa ratez acest gen de distractie", ne-a declarat prezentatoarea Extravacanzzei de la B1 TV.

DIVERISMENT

Carmen Trandafir da ora exacta
Locatarii hotelurilor din apropierea restaurantului unde canta Carmen Trandafir isi pot fixa ceasurile dupa programul artistei. Mai precisa decat orologiul din Turnul Londrei, cantareata urca pe scena la "douaspe trecute fix", in fiecare seara. La localul in aer liber din Mamaia, solista interpreteaza fix trei melodii. (Catalina Iancu)

CINE CU CINE

AYLIN DE LA POPS are un iubit bogat. Ban la ban trage, iar vedetele... tot la bani. Aylin de la Pops a venit la o expozitie de masini, care a avut loc zilele trecute. Frumusica turcoaica s-a afisat cu un tanar, posesorul unui Nissan ultimul racnet. Pe langa masina amintita, singura reprezentanta a modelului respectiv in Bucuresti, se zvoneste ca prietenul cantaretei ar mai avea inca doua automobile desprinse parca din reviste. (Catalina Iancu)

COCKTAIL

  • "TRAIASCA BEREA" DE PE "DRUMURILE NOASTRE". Cantaretii inca neafirmati si-au facut un obicei din a copia, cu sau fara acordul compozitorilor, melodii indragite. Ei canta pe la terase, in speranta ca, pe langa un ban muncit, vor avea sansa sa fie remarcati de vreun impresar. Desi Dan Spataru nu mai frecventeaza de ani buni Litoralul, "Drumurile noastre" fac furori pe toate... drumurile, hitul amintit fiind interpretat de solisti de mana a doua. Si Gabriel Dorobantu are clone la malul marii, caci de la terase rasuna in mod curent celebrul slagar "Hai vino iar in gara noastra mica". Iar ultima "furaciune" este "Traiasca berea" a celor de la Spitalul de Urgenta. (Catalina Iancu)

  • PARADA DE MODA LA TERASA. Clientii unui restaurant in aer liber din Mamaia s-au trezit duminica seara cu cateva bucati bune, dar nu in farfurie, ci pe langa masa. Zece tinere de la o agentie de fotomodele s-au fatait pe sub nasul consumatorilor, sumar imbracate, facandu-i pe barbati sa-si rupa gaturile privind in urma lor. Si asta deoarece fetele au prezentat o colectie de costume de plaja. Parca tinerele erau create dupa modelele vestimentare si nu invers.(Catalina Iancu)
  • ×
    Subiecte în articol: antimonden mării