x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Puya cere bani CNA-ului

Puya cere bani CNA-ului

24 Ian 2005   •   00:00

Puya este un nume bine cunoscut in lumea hip-hop-ului din Romania. Alaturi de colegul si prietenul sau Sisu, a format trupa La Familia.

ADRIAN VADUVA

PRIETENIE. Puya il asteapta pe Sisu sa iasa din inchisoare ca sa porneasca intr-un turneu
Povestea formatiei a luat nastere in cartierul bucurestean Salajan. Doi tineri, Puya si respectiv Sisu, au hotarat sa prezinte pe ritmuri de hip-hop problemele sociale cu care se confrunta cei care traiesc la marginea marilor orase.

INCEPUTURI. "Eu si Sisu am crescut impreuna in cartier si eram tovarasi inainte de a incepe sa cantam. Multa lume se intreaba de unde mi-am luat nick-ul, iar raspunsul este foarte simplu. Numele meu de scena se leaga de cel al tatalui meu, pe care il cheama Puiu, si atat eu, cat si fratii mei eram cunoscuti drept copiii lui Puiu. De aici pana la a ma striga toata lumea Puia nu a fost decat un pas. Cand am decis sa fac muzica, am inlocuit «I»-ul cu «Y»-ul. In ceea cel priveste pe Sisu nu sunt foarte multe de spus, pentru ca nu face altceva decat sa-si foloseasca numele din buletin", a povestit rapper-ul zambind.

NECAZURI. Ca orice om, si Puya a avut parte de momente dificile in cariera sa. Pe de o parte, prietenul sau era inchis, iar el nu a mai aparut cu nimic nou si, in acelasi timp, a pierdut dreptul de a mai canta sub numele de La Familia. "Cei de la Mafia detin dreptul de a se folosi de aceasta titulatura. Dar e treaba lor, pot sa o tina intr-un sertar. Oricum, oamenii stiu prea bine cine suntem noi. De fapt, pentru fani, noi am fost si vom ramane La Familia, indiferent de ce vor zice unii sau altii", a punctat Puya. Acesta a tinut sa precizeze ca nu stie inca daca formatia se va numi intr-un fel anume sau vor semna toate materialele simplu, Puya si Sisu. Dar pana atunci, rapper-ul isi vede de treaba, ultimul album, "E foame de bani", a fost bine primit de cei care iubesc muzica de cartier. Pe single-ul care da si titlul LP-ului se aude si vocea celuilalt component al trupei, aflat inca in puscarie. Chiar daca melodia beneficiaza de un videoclip, nu a putut fi vizionata, inca de la inceput, la posturile tv de specialitate. Pentru ca membrii Consiliul National al Audiovizualului (CNA) au ascultat, din greseala, varianta necenzurata a piesei au decis ca videoclipul sa fie interzis. Abia dupa ce au primit si varianta cenzurata au dat unda verde clipului. "Nu stiu ce s-a intamplat pentru ca ei au primit, de la inceput, ambele variante. Nu stiu cine a incurcat CD-urile, dar eu n-am luat niste bani si nu domnul Filip mi-i da inapoi. CNA-ul ar trebui sa-mi plateasca banii pe care i-am pierdut prin nedifuzarea piesei", a subliniat rapper-ul.

DE NOTORIETATE

"Cei de la Mafia detin dreptul de a se folosi de aceasta titulatura. Oricum, oamenii stiu prea bine cine suntem noi. De fapt, pentru fani, noi am fost si vom ramane La Familia, indiferent de ce vor zice unii sau altii"

FRATII LOR

"Pentru ca muzica ta sa fie ascultata, trebuie sa le transmiti ceva oamenilor. Atat eu, cat si Sisu am cunoscut foarte bine necazurile despre care vorbesc melodiile noastre. Daca noi ne-am fi nascut si crescut in Primaverii, sa zicem, nu am fi avut credibilitate" - Puya, hip-hopper

×
Subiecte în articol: antimonden puya