x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Răscoala lui Tudor Gheorghe

Răscoala lui Tudor Gheorghe

de Miron Manega    |    27 Noi 2009   •   00:00
Răscoala lui Tudor Gheorghe

Tudor Gheorghe a cântat astă-vară la Folk You!. Era pentru prima dată când urca pe scena acestui festival - ca un remember al începuturilor sale.



Atunci a lansat celebra - deja - expresie "folc cu C de la CEAPĂ". Şi tot atunci a făcut un rezumat la scenă deschisă al carierei sale muzicale. "În 1969 - spunea el la Vama Veche - am apărut pentru prima dată pe scenă, cu o chitară. M-au înjurat toţi compozitorii. Ziceau: «Cine e, domne, nebunu' ăsta cu chitara? Nici nu ştie să cânte la ea»... Aveau dreptate. Nici acum n-am învăţat foarte bine... Spectacolul se numea «Menestrel la curţile dorului». Erau trei poeţi pe care mă bazam atunci: Ion Barbu, Blaga şi Arghezi... Trei poeţi mari... Dar, după aia, mi-am dat seama că am greşit, că nu trebuia făcut aşa... M-am întors şi am început să caut. Şi de atunci tot caut, şi caut, şi caut... Şi tot căutând eu aşa, am cântat în toate felurile, nici eu nu ştiu cum, nici alţii n-au ştiut să mă încadreze. «Cântă folk!», ziceau unii. «Nu e folk!», ziceau alţii. Pe urmă m-au văzut cu cobza. «E lăutar!», au zis. Aici erau mai aproape de adevăr... După aia am cântat cu orchestră simfonică... Aici n-au mai ştiut ce să spună... Am cântat cu taraf. Iar i-am derutat... Am cântat cu cor de copii. «E nebun!», au zis. Am cântat cu popi: «Nu se poate aşa ceva!». Am cântat muzică interbelică cu formaţie de muzică uşoară. «Bă, iar a înnebunit!»... Şi-acum, ce mi-am zis?: ia s-o fac şi p-asta cu rockul!... Nu prea mă vedeţi în postura de Pink Floyd, aşa-i?... Da' fiţi atenţi, e altceva decât v-aşteptaţi! E spectacolul final la care tot visez. Pentru că voi pune în discuţie un lucru foarte important: ce-au făcut ăştia pentru voi, în 20 de ani - de la revoluţie încoa'... Sunt multe întrebări rele, supărate, care numai prin rock se pot pune: ce-au făcut ei ca să trăiţi voi mai bine, de ce au murit cei care au murit în decembrie '89... Răspunsul o să-l aflaţi în decembrie, când se împlinesc 20 de ani"... Răspunsul e: DEGEABA. Acesta e titlul spectacolului care va avea loc în luna decembrie la Sala Palatului. Un spectacol rock, dar un rock simfonic cu coruri, jocuri de lumini, efecte pirotehnice...

SPECTACOLE COMPUSE

Nu ştim ce a vrut să spună Tudor Gheorghe prin "spectacolul final", dar nu este exclus să se retragă din muzică, pentru a se dedica scrisului, aşa cum a mai bătut el şaua de câteva ori. Dacă ne-ar întreba cineva, am zice că e cam devreme, că glasul şi inspiraţia nu l-au lăsat. Nu l-au lăsat neam!... Aşa cum unii compun piese, el "compune" spectacole. Multe spectacole, diferite ca gen sau specie muzicală, aranjament, orchestraţie, text. Aşadar, n-ar avea motive să se lase de cântat. Dar, dacă ne-am pune în locul lui, poate că are dreptate. A cam făcut ce trebuia să facă într-o viaţă de om şi de artist. A făcut cât pentru mai multe vieţi. Dar, oare, o să aibă astâmpăr? Parcă nu sunt semne...

Spectacolul DEGEABA (Sala Palatului, 18 şi 20 decembrie) este, în raport cu tot ce a cântat până acum Tudor Gheorghe, un fel de răscoală. S-a supărat olteanul şi a chemat cântecele la luptă într-un spectacol supărat, agresiv, justiţiar, rock. "Patria este norodul, iar nu tagma jefuitorilor" - spunea pe la 1821 un alt Tudor, la fel de supărat. Iar Tudor Gheorghe reia mesajul şi-l actualizează muzical sub forma protestului intitulat DEGEABA. 1989-2009.

74 de instrumentişti, 60 de corişti şi o trupă rock vor evolua sub bagheta dirijorului Marius Hristescu. Biletele pot fi achiziţionate din reţeaua magazinelor VreauBilet, Unirea Shopping Center et. 2, Rin Grand Hotel, la Sala Palatului şi online pe www.vreaubilet.ro. Preţul unui bilet este cuprins între 50 de lei şi 160 de lei.

×
Subiecte în articol: antimonden