x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Răzvan și Dani au făcut anunțul care i-a intristat pe fani: „Simplu, direct, de anul acesta nu mai prezentăm...”

Răzvan și Dani au făcut anunțul care i-a intristat pe fani: „Simplu, direct, de anul acesta nu mai prezentăm...”

18 Mai 2018   •   14:57
Răzvan și Dani au făcut anunțul care i-a intristat pe fani: „Simplu, direct, de anul acesta nu mai prezentăm...”

După şapte sezoane, Răzvan şi Dani se despart de proiectul „X Factor”, de la Antena 1.

„Simplu, direct, de anul acesta nu mai prezentăm X Factor. Au fost şapte ani minunaţi. Au fost şapte ani de emoţie pură. Au fost şapte ani de poveşti de viaţă. Timpul trecut al verbului nu înseamnă pentru noi renunţare, ci doar o rearanjare a ideilor. Mulţumim!”, au declarat vedetele Antena 1.

„X Factor” va reveni la Antena 1 în aceastã toamnă cu cel de-al optulea sezon. Noul prezentator al show-ului va fi ales în scurt timp, în urma mai multor probe organizate de echipa de producţie. Cel de-al optulea sezon pregăteşte surprize nu doar la nivelul componenţei echipei, cât şi la nivelul conţinutului şi promite un spectacol de zile mari.  

×
Subiecte în articol: razvan si dani X Factor