x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Ron din "Harry Potter" a avut gripă porcină

Ron din "Harry Potter" a avut gripă porcină

05 Iul 2009   •   00:00
Ron din "Harry Potter" a avut gripă porcină

Rupert Grint, interpretul lui Ron Weasley din filmele seriei "Harry Potter", a avut gripă porcină, aflându-se în prezent în perioada de recuperare, potrivit purtătorului său de cuvânt.



Grint a luat o pauză de câteva zile de la filmări, însă a revenit pe platourile pe care se toarnă cel mai recent film al seriei, "Harry Potter and the Deathly Hallows",  informează BBC News Online, citată de Mediafax.

În plus, starea lui de sănătate îi va permite să fie prezent la premiera mondială a peliculei "Harry Potter and the Half-Blood Prince", care are loc marţi, la Londra.

"Şi-a revenit şi abia aşteaptă să se alăture echipei de filmare", a spus reprezentantul său, care a adăugat că doctorul lui Rupert Grint a confirmat că actorul în vârstă de 20 de ani este în perioada de recuperare şi nu riscă să îi contamineze cu boala şi pe alţii.

"Unele scene au fost filmate în absenţa sa, însă nu trebuia să fie prezent pentru ele, astfel încât filmările nu au fost întrerupte", a adăugat purtătorul de cuvânt al actorului.

Grint a jucat în toate filmele din seria "Harry Potter", în comedia britanică "Thunderpants" şi în "Driving Lessons", unde a avut-o ca parteneră pe Julie Walters.

În prezent, el filmează pentru "Harry Potter and the Deathly Hallows", adaptare după ultima carte a seriei scrisă de JK Rowling despre adolescentul vrăjitor şi prietenii săi.

×
Subiecte în articol: antimonden harry potter