x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Simona Secrier recunoaşte că îi verifică Facebook-ul lui Mihai Constantinescu

Simona Secrier recunoaşte că îi verifică Facebook-ul lui Mihai Constantinescu

04 Mai 2017   •   13:27
Simona Secrier recunoaşte că îi verifică Facebook-ul lui Mihai Constantinescu

Sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, Cornelia Catanga şi Aurel Pădureanu, Cristina Deleanu si Eugen Cristea şi Simona Secrier şi Mihai Constantinescu sunt invitaţii Mirelei Vaida în cea mai nouă ediţie a emisiunii „2k1”. Cupluri cu zeci de ani de experienţă, respectiv 26, 33 şi 22 de ani de relaţie şi veşnic îndrăgostiţi, după cum chiar lor le place să spună, aceştia vor face tot posibilul să demonstreze că îşi trăiesc viaţa „2k1”.

Rând pe rând, o mulţime de întrebări spumoase şi indiscrete le vor da bătăi de cap îndrăgitelor cupluri şi vor stârni hohote de râs în platoul emisiunii. Spre exemplu, la întrebarea: „De la 1 la 10, cât de mult contează să îl faci pe celălalt gelos, ca să menţii relaţia vie şi picantă?”, Simona Secrier va răspunde: „Mie mi se pare sarea şi piperul relaţiei să îl faci un pic gelos. E un fel de dragoste cu năbădăi!”. Mihai Constantinescu nu va rata ocazia să mărturisească faptul că Simona îi controlează pagina de Facebook: „Eu nu mă uit la Facebook-ul ei, dar ea la mine se uită. Zice << Stai puţin, să mă uit la vreme… > şi vede tot!”, iar Simona nu îi va rămâne datoare: „El nu prea stă pe Facebook. Eu de fapt îl ajut, le mai şi răspund fanilor, în locul lui!”,

Ce răspunsuri au oferit ceilalţi concurenţi şi ce alte întrebări i-au mai pus în dificultate pe invitaţii Mirelei din această ediţie, telespectatorii vor putea afla urmărind sâmbătă, de la 17:00, „2k1”, la Antena 1.

Emisiunea „2k1” este difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14:00, iar sâmbăta Mirela le aduce telespectatorilor o ediţie specială, cu vedete, începând cu ora 17:00.

×
Subiecte în articol: facebook mihai constantinescu