x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Sinteza lunii - Ratia de premii

Sinteza lunii - Ratia de premii

de Catalina Iancu    |    09 Feb 2007   •   00:00
Sinteza lunii - Ratia de premii

La editia pentru luna ianuarie a Premiilor VIP, care a avut loc miercuri seara la Grand Hotel Phoenicia, gazdele au avut drept coprezentator un consilier prezidential: Mariana Bitang.

Printre premianti s-au numarat Luminita Gheorghiu la Sectiunea Film, Iarina Demian la Sectiunea Teatru, echipa "Numai cu acordul minorilor", condusa de Titus Munteanu, la Sectiunea Televiziune. "Muzica" i-a apartinut lui Mihai Traistariu, care, cu aceasta ocazie, l-a scos in lume si pe fratele sau, pictorul Vasile Traistariu.

Premiul de Excelenta a revenit cuplului Angela Similea - Victor Surdu. Dan Negru (foto) a primit coronita pentru "Divertisment", dar deliciul serii l-a facut Ion Cristoiu, premiat alaturi de Mihai Gadea pentru emisiunea "Sinteza zilei". Celebrul analist politic a declarat ca ii dedica diploma lui Traian Basescu, fiindca acesta ii furnizeaza zilnic subiecte fierbinti. Cristoiu a mai adaugat (zambind pe sub mustata inexistenta) ca il sustine pe seful statului, caci fara Basescu risca sa ramana fara rating sau fara emisiune.

×
Subiecte în articol: antimonden