x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Start la bursa colindelor

Start la bursa colindelor

de Catalina Iancu    |    12 Dec 2007   •   00:00
Start la bursa colindelor

"Dacă a inceput să cănte Hruşcă, a venit iarna!", spun colegii lui de brealsă. A inceput aşadar maratonul concertelor de Crăciun şi a spectacolelor de colinde.

"Dacă a inceput să cănte Hruşcă, a venit iarna!", spun colegii lui de brealsă. A inceput aşadar maratonul concertelor de Crăciun şi a spectacolelor de colinde.

"Colinde de pretutindeni" au răsunat in week-end la Sala Palatului. "Joy To The World", spectacol susţinut de Orchestra Naţională de Folclor, a avut invitaţi unul şi unul: Alexandra Bratu a adus colinde tradiţionale, Angelica Stoican - colinde din zona Mehedinţiului, Floarea Calotă - colinde din zona Munteniei, Gheorghe Turda - colinde din zona Maramureşului. Surpriza de peste Ocean, Lia Lungu, a incheiat seara de folclor cu o serie de colinde din zona Banatului. Cristina Manoliu şi corul de copii "Sunetul Muzicii" au interpretat colinde internaţionale, la fel ca şi Nico, Andra a avut in program colinde romăneşti, iar Mihai Trăistariu a interpretat impecabil "Ave Maria". Ştefan Bănică Jr va ocupa Sala Palatului in zilele de 13, 14, 15, 16, 17 şi 18 decembrie cu tradiţionalele sale concerte "Impreună de Crăciun".

IN AŞTEPTAREA MOŞULUI. La 17 decembrie va avea loc concertul ansamblului Scaligero al Teatrului liric Scala din Milano. Grupul va susţine la Sala Radio un spectacol caritabil, care va cuprinde, printre altele, fragmente din "Bărbierul din Sevilla" şi "West side story". In cadrul concertului amintit, Corul de Copii Radio va interpreta colinde. La Opera Naţională Bucureşti va avea loc un alt spectacol caritabil, la 20 şi 21 decembrie, intitulat "Scrisori pentru Moş Crăciun". Organizatorii vor dona toţi banii strănşi din vănzarea biletelor copiilor internaţi la Centrul de Recuperare Neuromotorie "Marin Pazon" din Bucureşti.

Turneul "Crăciun Vienez", organizat in perioada 10-20 decembrie, cuprinde concerte speciale susţinute de Orchestra Simfonică din Praga.

"Concert de Crăciun - Vasile Şeicaru" este "O poveste care a inceput la data de 6 decembrie, de Moş Nicolae, aşa cum e normal să inceapă un turneu de spectacole de Crăciun, cu căntece de iarnă, colinde, căntece de stea, poveşti de spus la gura sobei, atmosferă caldă şi liniştită, dar totuşi atăt de vie!", spune cantautorul. Turneul folkistului a inceput in oraşul natal, Galaţi, iar artistul a primit binecuvăntarea Inalt Prea Sfinţitului Cassian Crăciun, Episcopul Dunării de Jos.

Tornero

Şi Mihai Trăistariu se va afla in "pelerinaj" in perioada 14-28 decembrie. Este vorba despre cel mai mare turneu din cariera interpretului, un turneu de colinde ce va cuprinde nu mai puţin de 28 de oraşe. Pe solist il ţin curelele (şi vocea) să cănte de două ori mai mult, căci va avea căte două spectacole pe zi. De ce "Tornero De Crăciun"? Ultimele două albume ale lui Mihai se numesc "Tornero" şi "De Crăciun", astfel incăt solistul va promova in acelaşi timp atăt melodii de pe "Tornero", căt şi colinde de pe proaspătul album intitulat "De Crăciun". In aceste spectacole, Trăistariu va veni cu dansatorii după el, iar show-urile vor avea chiar şi focuri de artificii, puse la dispoziţie de fiecare primărie in parte.

catalina.iancu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: craciun antimonden colinde