x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden VIDEO - Steven Seagal obligat de președintele Lukașenko să mănânce un morcov

VIDEO - Steven Seagal obligat de președintele Lukașenko să mănânce un morcov

27 Aug 2016   •   20:25

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, l-a obligat pe actorul american Steven Seagal să mănânce un morcov din grădina locuinţei sale în timpul unei întâlniri ce a avut loc între cei doi, spre amuzamentul utilizatorilor de internet din Belarus. În timpul vizitei vedetei Hollywood la casa şefului de stat, acesta din urmă a smuls din pământ un morcov mare, l-a curăţat de pământ şi i l-a dat actorului, îndemnându-l pe un ton autoritar să îl mănânce pentru că face bine sănătăţii.

Pentru întâlnirea cu americanul, Aleksandr Lukaşenko a ales o ţinută lejeră - acesta apare în imaginile publicate de preşedinţia Belarusului îmbrăcat în tricou, bluză de trening şi o şapcă, în timp ce Steven Seagal poartă o cămaşă în stil asiatic, transmite AFP.

Actorul, celebru pentru numeroasele sale filme de acţiune, a muşcat cu politeţe din morcov şi apoi l-a mâncat. Imaginile care înfăţişează aceste scene au stârnit numeroase reacţii ironice pe internet, în Belarus. ''Astăzi, orice Twitter este împărţit în trei părţi: Lukaşenko, Seagal şi un morcov'', scrie site-ul de ştiri Daily Minsk.

Fostului director de sovhoz în vremea comunismului, Alexandr Lukaşenko, în vârstă de 61 de ani, îi place să le împărtăşească oaspeţilor săi pasiunea pentru agricultură - în 2015 el a făcut acelaşi lucru cu actorul francez Gérard Depardieu, căruia i-a arătat cum se coseşte. La fel ca Depardieu, care a declarat că preşedintele Belarusului este un ''om simpatic'', Steven Seagal nu şi-a ascuns simpatia faţă de conducătorul supranumit ''ultimul dictator din Europa''.

Vedeta de la Hollywood a plecat de pe domeniul prezidenţial cu un coş plin cu legume, pepeni şi slănină.

Actorul american s-a aflat într-o vizită în Belarus pentru o întâlnire cu reprezentanţii companiei Wargaming, fondată în Minsk, cunoscută la nivel mondial pentru jocul ''World of tanks''.

Steven Seagal l-a vizitat în trecut şi preşedintele rus Vladimir Putin, despre care a spus că este ''unul dintre cei mai mari conducători ai lumii în viaţă''. De asemenea, vedeta a susţinut un concert în Crimeea, la puţin timp după anexarea de către Rusia a acestei peninsule ucrainene, mai arată sursa citată.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: steven seagal Aleksandr Lukaşenk