Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
3 aprilie 2006. Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional. Ducu Bertzi & Florian Pittiş în concert. Aprilie 2009. Apare un album-mărturie al acelei conlucrări. La toamnă se va ivi şi un DVD.
Octavian Paler spunea: "Mă domină ceea ce simt, nu ceea ce gândesc". Iar ceea ce a simţit Moţu Pittiş pe scenă într-o seară minunată dintr-un miez de aprile al vieţii sale poate fi resimţit ascultând albumul scos recent de Roton.
Ceea ce rămâne din noi după trecerea în lumea celor drepţi este ceea ce am dat cât am trăit. Iar Moţu ne-a tot dat, doar noi să fi fost în stare să primim măcar un sfert din ceea ce el a vrut cu încăpăţânare să lase în urmă, sfidând toate nedreptăţile condiţiei de muritor. Ştia că "spre cer avem totdeauna libertate absolută; spre pământ totdeauna suntem în condiţii", aşa cum spunea Richard Wurmbrand.
FĂRĂ REPETIŢII
Conlucrarea dintre Ducu Bertzi şi Florian Pittiş a început dintr-o pură întâmplare în 2003. "Am fost solicitat de Ministerul de Externe să mă gândesc la un format de spectacol pentru comunităţile româneşti din Canada şi SUA. Moţu era la noi la radio şi l-am întrebat dacă vrea să meargă. A spus DA şi am pornit la drum. Mai mult de-atât, că mergem, n-am discutat. Ajungeam la Los Angeles, a doua zi cântam şi programul nu exista! Eu ştiam ce recită el, el ştia ce cânt eu... Nu aveam nevoie de repetiţii", povesteşte Ducu. Turneul "fără pregătiri" a durat trei săptămâni. Succesul a fost cât America de mare!
"Întorşi în ţară am început lucrul la «Cântecele de Maramureş» şi alături de Marius Baţu (care mi-a fost din 1997 cel mai important sprijin) a apărut în viaţa noastră violonistul Mihai Neniţă _ spune Ducu Bertzi.
În februarie 2004, la invitaţia lui Mircea Diaconu am realizat la Teatrul Nottara o serie de cinci spectacole «Ducu Bertzi şi invitaţii săi»... Dan Măciucă ne-a bătut la cap să facem, la 3 aprilie 2006, un spectacol şi la Teatrul Naţional, tot el venind cu ideea să-l şi filmăm. Moţu nu prea era de acord cu filmarea spectacolului. Spunea că atmosfera care se creează într-o sală nu mai poate fi redată într-o înregistrare". Ce bine că cineva a avut puterea de spirit să înregistreze acel concert pentru a rămâne "o mărturie a unui moment de graţie din viaţa a patru oameni - mărturiseşte Ducu. Atunci nu gândeam aşa, mergeam mai departe acolo unde eram solicitaţi. Prezentul, viaţa, clipa - cum spunea Moţu - trebuia trăită.
Tot viaţa ne-a arătat şi cealaltă faţă şi ne-a prins nepregătiţi. Dar oare când suntem pregătiţi? Acum s-a aşternut liniştea, dar, cu siguranţă, uitarea niciodată nu se va aşterne".
LA ALEGERE
Pe scenă erau patru artişti - Pittiş, Ducu, Baţu şi Neniţă _, fiecare ştiind foarte bine ce are de făcut. Patru actori principali. Patru personalităţi. "E foarte greu să aduci patru personalităţi puternice la un numitor comun - recunoaşte Ducu Bertzi. Dar, dacă există respect şi profesionalism, se poate! Am fost atenţionat că o să-mi fie greu să lucrez cu Moţu. Dar n-a fost deloc aşa! Trebuia să-i spui doar ora la care începe spectacolul, unde se ţine şi hotelul la care trebuia să ajungă. Nu era de acord să consumăm alcool înainte de spectacol. Noi mai încălcam această regulă, el niciodată!".
Cine conducea totuşi acest "dans"? "Nimeni! Era la libera alegere - spune Ducu. Moţu recita când simţea nevoia. Voia să fie liber! La un moment dat ne-am trezit că făcea bum-bum în microfonul lui... Când m-am uitat mi-am dat seama că imita un contrabas... Nu ştiam niciodată cu ce se încheie spectacolul... Şi pe DVD-ul pe care o să-l scoatem la toamnă se va putea vedea că nici sunetiştii nu ştiau când terminăm...". Aşadar la toamnă îi vom putea reîntâlni pe Pittiş, Ducu, Baţu şi Neniţă într-o formulă care, din păcate, nu mai există.
