x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Trupe la indigo

Trupe la indigo

17 Mar 2004   •   00:00

E la moda ca surorile gemene romance sa-si faca trupa. In plus, astfel de colaborari s-au dovedit a avea zile lungi, devenind o banoasa afacere de familie.

Desi si-au ales un nume "englezit", gemenele de la Cheeky Girls sunt tot romancute de-ale noastre. Stabilite in Anglia, Mihaela si Gabriela Irimia au reusit sa iasa din anonimat peste noapte cu "usurica" melodie "Touch My Bum". In cazul lor avem de-a face cu o trupa controversata, caci, in ciuda premiilor "rusinica ", au reusit sa castige bani frumosi din vanzarile de albume (peste 800.000 de unitati). Rasata trupa Indiggo nu s-a imbogatit aidoma suratelor ei de peste granita, fiind mai degraba doar o pata de culoare in peisajul muzical. Mai nou, Sympaty, o alta formatie de gemene, dar nu identice, a aparut la orizont.

Voiau sa cumpere Castelul Dracula cu 250.000 de lire

Despre Cheeky Girls s-a scris mai degraba de rau decat de bine. Gemenele Mihaela si Gabriela Irimia (21 de ani), nascute la Cluj, sunt impresariate de mama lor, Margit, care le-a adus in Anglia, dupa ce s-a recasatorit. Ea este si semnatara melodiei "Touch My Bum" ("Atinge-mi fundul "), care a devenit hit in urma cu doi ani. Desi s-au bucurat de un real succes, specialistii englezi in muzica nu le agreeaza, cele doua aflandu-se in fruntea topurilor non-valoare ("Cel mai prost debut international" si "Cel mai prost album international"). Cu toate acestea, ele au concertat in Thailanda si Japonia, unde au fost tratate regeste si platite mai ceva ca superstarurile. Cheeky Girls locuiesc in doua case superbe, situate in Kensington si Rye (regiunea Sussex, Anglia). Presa britanica a scris despre fetele noastre cate-n luna si-n stele. Ba ca sufera de anorexie, ba ca vor sa cumpere Castelul Dracula cu 250.000 de lire sterline.

S-au lansat cu un colind, la 13 ani

Mihaela si Gabi Modorcea (Indiggo) apartin zodiei Gemenilor. Ele provin dintr-o familie de intelectuali. Tatal lor, Grid Modorcea, este scriitor, iar mama, Violeta Modorcea, doctor in filologie. Au studiat pianul de la varsta de 6 ani si au absolvit acelasi liceu, "Gheorghe Lazar". Au debutat de Craciun, pe cand aveau doar 13 ani, cu un colind. Gurile rele sustin ca Indiggo sunt mai talentate decat Cheeky Girls, numai ca cele din urma au parte de o promovare in stil occidental. Melodia cu care si-au incercat norocul anul trecut la Eurovision - faza nationala a fost banuita de plagiat, asa ca a fost scoasa din concurs. Nici in 2004 nu au trecut de juriu. Se pare ca ghinionul se tine scai de surorile Modorcea. Si-au pus mari sperante si erau convinse ca anul acesta vor ajunge in Turcia. De suparare, Gabriela s-a ales cu o alergie care i-a umplut corpul de pete rosii. Iar Mihaela a avut o indigestie si a fost dusa in miez de noapte la Spitalul de Urgenta, unde a avut nevoie de perfuzii. Aceasta experienta n-ar trebui sa le descurajeze. Cu atat mai mult cu cat ele au mai mult succes in Germania. Vara trecuta, un videoclip al fetelor Indiggo, in valoare de 50.000 de euro, a stat mai multe saptamani in topul celor mai difuzate melodii. Au reusit sa apara si pe o compilatie, alaturi de alti cantareti internationali. Pana acum au demonstrat cu varf si-ndesat ca stiu sa cante live! Ultima aparitie au avut-o la emisiunea lui Gheorghe, unde au interpretat piesa cu care au ratat Eurovisionul 2004.

Blondele canta R&B oriental

Sympaty este noua trupa de gemene care viseaza la o cariera muzicala, abordand stilul R&B oriental. Roxana si Diana Secrieriu s-au nascut in Botosani la data de 25 martie 1986, intr-o zi sfanta, de Buna Vestire. Dar nu seamana prea mult din nici un punct de vedere. Au luat lectii de canto la Scoala Populara de Arta, iar acum sunt eleve in clasa a Xl-a la Liceul de Informatica din orasul natal. De cateva luni, botosanencele fac naveta Botosani - Bucuresti pentru a inregistra piesele compuse de Cristian Faur. In scurta vreme le veti vedea si in primul lor videoclip.
( SIMONA ECOVOIU )


Ce le deosebeste

La Cheeky Girls, numai cerceii nu sunt la fel. Mihaela si Gabriela Irimia s-au nascut la Cluj, la data de 31 octombrie 1982, dar Gabi a venit pe lume cu 10 minute mai iute decat sora ei. Au practicat gimnastica si baletul, dar au luat si lectii de inot si karate. Ca sa nu fie confundate, la conferintele de presa, surorile poarta cercei diferiti (Mihaela si-a cumparat cercei rotunzi, iar Gabriela - unii hexagonali). Au multe in comun: practica fitness-ul in sala personala, poarta haine identice chiar si pe strada, se coafeaza la fel. Mama lor sustine ca fetele ei sunt inca virgine.

Alunita. Mihaela si Gabriela s-au nascut la data de 7 iunie 1983, dar Mihaela este mai mare decat sora ei cu 5 minute, dar si mai inalta cu 2 cm. Mihaela are o alunita, pe care Gabi nu a mostenit-o, si este fascinata de design vestimentar. In anii de liceu a scris poezii. In schimb, lui Gabi ii place sa se plimbe cu rolele si se da in vant dupa limbile straine. Ea este cu mult mai linistita decat Mihaela. Tragedia este ca au aceleasi gusturi la barbati.

Vise. Diana este mai mare decat Roxana cu 25 de minute (s-a nascut la ora 12:00), dar si mai inalta cu 2 cm (are 1,72 m). Este ordonata si cumintica. Roxana este pusa pe sotii si are o anume atractie catre fenomenele paranormale. Intr-o seara a visat ca verisoara ei va muri asfixiata si asa s-a si intamplat. Se joaca adesea pe calculator si a participat la Miss Usturoi, unde s-a clasat pe locul 2, iar sora ei - pe locul 4. Costumele de scena sunt gandite de ea.

×
Subiecte în articol: antimonden mihaela cheeky girls