x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Turnul Eiffel are cont oficial de Twitter

Turnul Eiffel are cont oficial de Twitter

23 Dec 2015   •   15:46
Turnul Eiffel are cont oficial de Twitter

Parizian din 1889, strălucesc acum şi pe Twitter!" - este mesajul cu care a fost lansat luni contul oficial pe Twitter al Turnului Eiffel, care se alătură astfel pe reţeaua de socializare altor monumente celebre precum Empire State Building din New York sau Taj Mahal din India, relatează AFP.

Pe contul @LaTourEiffel, unde primul mesaj a fost postat şi în engleză, vor apărea informaţii despre "actualitatea Turnului, evocări ale unor fapte istorice şi informaţii practice", arată într-un comunicat firma de administrare a Turnului Eiffel (SETE). Prezentă deja pe Instagram şi Facebook, unde 1,7 milioane de persoane au dat "like" la pagina sa, 'Doamna de Fier' a primit numeroase mesaje de "bun venit" pe Twitter, unul de la primarul Parisului, Anne Hidalgo, şi altul, de la contul oficial al monumentului Taj Mahal.

@LaTourEiffel avea deja după-amiază circa 2.500 de abonaţi, încă departe de cei peste 100.000 ai Empire State Building.

Simbol al capitalei franceze şi cel mai vizitat monument cu acces plătit din lume, Turnul Eiffel a primit în 2014 peste şapte milioane de vizitatori.


×
Subiecte în articol: cont oficial de twitter turnul eiffel