x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Un fost politist canta cu Ionut Dolanescu

Un fost politist canta cu Ionut Dolanescu

30 Mar 2005   •   00:00

Dupa ce a renuntat la meseria de politist, Daniel Rodriguez a devenit unul dintre cei mai cunoscuti tenori din Statele Unite. Acesta va sustine un concert si in Romania, iar partener de scena ii va fi Ionut Dolanescu.



  • de ROXANA I. ANCUTA

  • SPERANTA. Poate ca Daniel Rodriguez il va lua pe Ionut Dolanescu sa cante la Opera din Washington
    Povestea lui Rodriguez "bate" filmul. Pana nu demult, acesta era un ilustru necunoscut, dar un competent ofiter al Departamentului de Politie din New York. Soarta a facut in asa fel incat la 11 septembrie 2001 sa fie de serviciu si sa ia parte, pe viu, la nefericitele evenimente din New York. "In momentul in care a vazut tragedia din jurul lui, a cazut in genunchi si a inceput sa se roage. Apoi a ridicat mainile la cer si a inceput sa cante cu o voce puternica. In toata nebunia de-acolo - oameni disperati care alergau si tipau - l-au auzit totusi cativa colegi, iar la scurt timp, dupa ce a sosit si presedintele George W. Bush la fata locului, Daniel a fost cel desemnat sa intoneze imnul Americii", povesteste Ecaterina Kechagia, impresara lui si a marelui Placido Domingo, pe toata zona Europei. "A fost cotitura din viata lui. Auzindu-l cantand, Bush i-a sugerat lui Rodriguez sa ia contact cu Placido Domingo si sa aiba o discutie."

    SUFLET CARITABIL. In prezent, acesta canta alaturi de Placido Domingo, la Opera din Washington, dar a concertat si cu Pavarotti si Carreras. Se pare ca, la ora actuala, Daniel Rodriguez este unul dintre cei mai cunoscuti tenori ai Americii, iar popularitatea incepe sa capete contur si in Europa. "A fost invitat, pe la noiembrie 2004, de printul Albert de Monaco, sa cante in deschiderea concertului organizat cu ocazia Zilei Nationale a Principatelor, iar la 20 noiembrie a intonat «Pray of the Lord», in Catedrala din Monaco, la comemorarea lui Grace Kelly. Este cel care a deschis Jocurile Olimpice de la Atlanta din 2002, a oficiat evenimentul de sarbatorire a 47 de ani de Disney Land, este artistul care a fost declarat «Barbatul anului 2003» in SUA, datorita actelor de caritate pe care le-a facut in America de Sud", aminteste Ecaterina de o parte din activitatile pe care le-a avut tenorul, imediat dupa ce a parasit definitiv slujba de politist.

    DE PATRU MILIOANE. Dupa cum il "tradeaza" si numele, Daniel Rodriguez este de origine portorican. A cantat cu peste 146 de orchestre simfonice pana in prezent si are un program foarte incarcat. In luna iunie va sustine doua mari concerte in Japonia, dar acum se pregateste pentru spectacolul din Romania, de la 23 mai. Este vorba despre un concert de caritate, deoarece o buna parte din suma va fi donata unor camine de copii si de batrani. Un bilet costa intre 600 de mii si 4 milioane de lei. "Trebuie adunata o suma care sa acopere cheltuielile, dar sa fie si donata", justifica managera lui Rodriguez preturile destul de ridicate ale biletelor de intrare. In cadrul spectacolului va canta si Ionut Dolanescu. In ceea ce-l priveste pe Dolanescu jr, va fi concertul lui de debut in muzica clasica, desi romanii il cunosc pe Ionut numai ca solist de muzica populara. Chiar daca initial nu era prevazuta si participarea sopranei Leontina Vaduva, sora lui Ionut, in cadrul evenimentului care va avea loc la Sala Palatului, este foarte posibil ca aceasta sa se alature pe scena celor doi tenori.

    LA VILA LUI CEAUSESCU. Daniel a vizitat pentru prima data tara noastra in luna februarie, cand si-a facut timp sa vada judetul Valcea. "Ghizii" lui din Romania l-au cazat la Olanesti, chiar in vila care odata apartinea sotilor Ceausescu.

    "Rodriguez a cantat de copil, dar a trecut ceva vreme pana sa se afirme.

    Canta pentru familie, pentru apropiati si, din cand in cand, la anumite petreceri. In momentul in care l-a intalnit pe Placido Domingo si-a dat seama ca ar fi pacat sa-si iroseasca o asemenea voce si a renuntat la politie. Din 2004, s-a retras definitiv. Placido Domingo a vazut talentul pe care-l are Daniel si a incercat sa-l promoveze in toata lumea. Pentru a-i scoate in evidenta calitatile de tenor, l-a luat alaturi de el pe scena. Iar acum lucreaza impreuna la Opera din Washington. Ne gandim ca dupa concertul de la sfarsitul lunii mai sa organizam si un turneu in Romania, mai exact la Cluj, la Timisoara si apoi din nou la Bucuresti. In afara de asta, intentionam sa facem un alt mare turneu cu Placido Domingo si Daniel Rodriguez si o mare soprana, Leontina Vaduva", dezvaluie Ecaterina din planurile pentru 2005. Ce bucurie imensa va trai Maria Ciobanu sa-si vada fata, pe Leontina, interpretand arii de opera impreuna cu fratele ei, Ionut!

    VREA SA FIE RECUNOSCUT CA TENOR
    Ionut Dolanescu se straduieste de multa vreme sa-si schimbe "straiele populare" cu "haina" de opera. "Eu am antecedente, pentru ca am mai sustinut concerte de muzica clasica la Paris, dar n-am reusit sa-mi rectific imaginea in Romania. Fiind foarte cunoscut ca solist de muzica populara, normal, publicul intotdeauna mi-a asociat imaginea cu muzica populara. Poate si datorita ilustrilor mei parinti", spune Ionut. "In toamna anului trecut, am inregistrat un album de muzica usoara in stil bocelian. Este o muzica usoara spre clasic. Am lansat acest material muzical intai la New York, in ianuarie. I-am vorbit domnului Aristide Buhoiu despre acest proiect al meu si i-am spus ca doresc sa-l lansez si in Romania, pentru ca publicul sa-mi cunoasca si talentul de tenor. Acum cateva zile am cunoscut-o pe domnisoara care-l impresariaza pe Daniel Rodriguez si ma gandesc din ce in ce mai mult daca n-ar fi un moment prielnic pentru mine sa lansez si acest album. Sper ca promovarea mea pe scena romaneasca, in muzica clasica, alaturi de acest mare tenor, sa fie de bun augur."

    ×