x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Vacanta de vedeta

Vacanta de vedeta

de Simona Ecovoiu    |    Adrian Vaduva    |    25 Iun 2005   •   00:00
Vacanta de vedeta

Se anunta o vara plina de concerte, iar cantaretii prefera sa-si faca "plinul", amanand concediul pentru la toamna. Daca unii artisti isi permit cate o escapada in Malta sau pe Coasta de Azur, altii vor sta de straja de patriei.

Pentru unii solisti se anunta o vara plina de concerte, fiind o perioada propice de umplut buzunarele. Altii, care si-au facut deja plinul sau pur si simplu nu pot renunta la ideea de concediu, au hotarat sa petreaca o vacanta de vis in strainatate.

Bodo, solistul de la Proconsul, nu stie, inca, unde isi va petrece concediul. In ciuda faptului ca trupa a fost foarte solicitata in ultima vreme, sustinand numeroase concerte, atat in Capitala, cat si in provincie, nici unul dintre baieti nu si-a facut planuri pentru vacanta. "Deocamdata n-am stabilit nimic cu Ioana. Un lucru este sigur: in perioada 19 iulie-11 august vom fi pe Litoral, unde vom sustine o serie de cantari", a declarat interpretul. Cu alte cuvinte, cea mai buna modalitate de a te relaxa este munca sau cel putin asa ne-a dat de inteles ginerele presedintelui. Totusi, dupa incheierea sezonului estival, Bodo isi va lua sotia si va pleca, macar cateva zile, intr-un loc linistit pentru a-si incarca bateriile: "N-as putea spune acum daca vom merge in strainatate sau daca vom ramane in tara". Julia si Claudia, senzualele soliste din trupa Sexxy, vor imbina utilul cu placutul: "Dupa concertele de pe Litoral, luam drumul Germaniei, unde suntem asteptate cu cateva recitaluri. Dar asta nu ne impiedica sa ne si distram putin, sa vizitam magazine. Dar trebuie sa facem si bani, ca sa avem ce cheltui".

PATRIOT. Carcotasul Serban Huidu a plecat deja in vacanta: "Sunt undeva in nordul tarii. N-am de gand sa plec in afara granitelor tarii pentru ca eu prefer sa-mi petrec concediul in Romania". Altii nu sunt la fel de norocosi. Spre exemplu, Dan Teodorescu mai are de asteptat pana la jumatatea lunii viitoare, pentru a se putea bucura de concediu. "Voi merge in Creta sau in Malta impreuna cu niste prieteni. Nu stiu exact cand vom sta pe acolo, maximum 10 zile", a declarat solistul de la Taxi. Dan Fintescu nu este foarte convins ca va avea concediu, in aceasta vara. "Am foarte multa treaba si nu stiu daca voi beneficia si de cateva zile libere. Insa as vrea sa plec in Egipt, imi doresc de mult sa ajung acolo", a subliniat "meteorologul" de la Prima TV.

CU BURTA... PE CARTE. Alina Sorescu si-ar dori zile libere, dar, deh, vrabia malai viseaza, caci are de sustinut un examen deloc usor la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, din cadrul Universitatii Bucuresti. Asadar, va sta mai mult cu burta pe carte, fiind o "vara de sacrificiu": "Poate o sa sustin cateva spectacole pe Litoral. Uite asa, voi vedea si eu putin marea. In rest, invat pe rupte, n-am timp de o vacanta. Poate, dupa aceea, ma voi bucura si eu de cateva zile de distractie". In timp ce Alina se zbate sa ajunga studenta, solistul Mihai Traistariu are ambitia de a "rade" vreo trei premii internationale, ce se vor desfasura in Bosnia, Egipt si Kazahstan. In plus, sa nu uitam de Festivalul de la Brasov, "Cerbul de Aur", unde cantaretul se va prezenta cu deja celebra melodie "Cat de frumoasa esti". "Trebuie sa iau un premiu mare cu acest cantec de suflet, imposibil sa nu impresionez juriul", ne-a spus hotarat Traistariu. Dupa cum vedeti, si Mihai tot cu gandul la munca este. In sfarsit, am gasit si o vedeta care trece granita, si nicidecum in interes de serviciu: Cornel Ilie din Vank. S-a saturat de munca si vrea sa-si oxigeneze creierasul: "Am in plan sa plec in Amsterdam, dar si in Barcelona, dar nu cu trupa. E o vacanta pe care o voi savura in liniste si in pace".

SOLARUL SA TRAIASCA! Gabriela Vranceanu Firea nu sare in sus de bucurie ca suna clopotelul. Dar nu regreta ca fiul si sotul ei vor pleca la niste prieteni, in Belgia: "Am acceptat sa realizez o emisiune la Antena 3, «Stirea zilei», in plus, lucrez si la Saptamana Financiara. Nu e asta o problema. Muncesc cat pot, nu ma plang. Ca sa fiu si eu totusi in randul lumii, m-am programat la solar, ca sa ma bronzez cat de cat, chiar daca doar artificial. Dupa cum vedeti, nu parasesc vara asta Romania, voi face de straja patriei".

In Italia, dupa permis

CLASA. Anca isi permite un concediu in Monte Carlo sau pe Coasta de Azur
Din punctul de vedere al Ancai Badiu, componenta trupei Class, cuvintele vacanta si concediu nu fac parte, sau nu ar trebui sa faca parte, din vocabularul unui artist.

DE LUX. "Noi nu avem patroni de la care trebuie sa cerem voie pentru a pleca undeva. Asa ca este impropriu sa vorbim de vacanta sau despre concediu in cazul nostru, al cantaretilor. Spre exemplu, trupa noastra a fost nevoita sa renunte la aparitiile pe scena, intrucat Mihaela a fost insarcinata. Insa nu am stat degeaba. Am lucrat la un nou album.

Dupa ce-l vom lansa, mergem la mare, pentru o serie de concerte", ne-a spus Anca. In cazul in care va exista un decalaj mai mare de patru zile intre spectacole, atunci interpreta este decisa sa plece in Italia, pentru a-si reinnoi permisul auto. Dupa cum se stie, Anca are si cetatenie italiana, tocmai de aceea trebuie sa ajunga in "Cizma" pentru a-si pune actele la punct. Daca termina repede, cantareata are de gand sa dea o fuga la Monte Carlo sau la Coasta de Azur.
×
Subiecte în articol: antimonden vacanta