x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Vedetele care se joaca cu condeiul

Vedetele care se joaca cu condeiul

10 Feb 2004   •   00:00

Cateva VIP-uri dau dovada si de talent scriitoricesc.

Mai mult, au fost premiati sau au devenit membri ai Uniunii Scriitorilor. Dar nici unul nu s-a imbogatit din scris.Se spune ca romanul s-a nascut poet. Chiar daca au ales alte meserii, totusi, multe vedete se asaza seara la masa de scris. Si nu in zadar. Talentul lor nativ a beneficiat, in cateva cazuri, si de aprecierea Uniunii Scriitorilor. Dar cum din condei nu te poti imbogati, mai ales in Romania, vedetele cu pricina se multumesc cu felicita rile ori cu traducerea cartilor in strainatate. In urma sondajului nostru a reiesit ca doar carcotasul Mihai Gainusa a castigat 1.000 de dolari in urma vanzarii volumului "Trialoguri carcotase".

Dintre toti artistii-scriitori, actorul Mircea Diaconu (55 de ani) pare a fi cel mai apreciat, chiar si peste hotare. Volumele "Sugubina" (1977) si "Scaunul de panza al actorului" (1985) au fost traduse in rusa si in germana. Dupa alti cinci ani, Mircea lanseaza "La noi cand vine iarna".

Augusta Dumitrascu (29 de ani), fosta stirista la TVR 2 si prezentatoarea emisiunii "Babilonia" (Antena 1) a fost, in adolescenta, un mic geniu local. A publicat primele creatii in 1990, in ziarul "Opinia" din Targu-Jiu, orasul ei natal, si a debutat cu versuri in "Fetele culturii ". La 16 ani a fost laureata concursului national "Tinere condeie". Fosta prezentatoare tv a publicat in 1996, la Editura Univers Enciclopedic, poemul "Nemuritorii ", din care va redam un pasaj: "O vorba "aruncata in vant" ramane oare in vant? La atatea vorbe care s-au aruncat in vant ar insemna ca vazduhul pe care il respiram sa fie saturat de vorbe si nu ne-am mai obosi sa vorbim, ci doar sa respiram. Singura problema ar fi potrivirea cuvantului cu gandul".

Ernest Maftei (84 de ani) este specialist in poezii aparent amuzante, dar cu o mare incarcatura psihologica. In 1995, marele actor semneaza cartea "Augrafe" (Editura Alcris). Cartea de poezii s-a vandut la acea vreme cu 1.836 de lei.

Carcotasul Mihai Gainusaa publicat, anul trecut, volumul "Trialoguri carcotase", aparut la editura "Millenium ". Gainusa le-a dedicat aceasta carte, in valoare de 98.000 lei, iubitei si partenerului de prezentare: "Ioanei, pentru ca ma suporta, si lui Serban, pentru ca il suport". De fapt, volumul de fata s-a scris singur, spunea Gainusa, prin ingramadirea in snop a textelor concepute pentru radio si televiziune. S-a vandut ca painea calda, ba chiar s-a cerut o reeditare. Nesperat, Gainusa a castigat, in calitate de scriitor, suma de 1.000 de dolari.

Cristian Tabara, stiristul postului Pro TV, a lansat, in 2000, la Editura Paideia, lucrarea "Experienta mistica a luminii in religiile orientale si in crestinismul ortodox ". Despre interesanta carte, Cristian spune: "Pornind de la experienta mistica a luminii, incercam un raspuns la intrebarea: duc toate caile catre Dumnezeu? ". Nu e de mirare ca vedeta tv a ales sa scrie despre credinta si religii, avand in vedere ca a absolvit Facultatea de Teologie. Iata un pasaj din aceasta lucrare: "Un iakut scapat cu viata dupa ce fusese lovit de trasnet a povestit ca zeul coborase din cer, ii sfartecase trupul si apoi inviase. Ca urmare a mortii sale initiatice a devenit saman."

Gabriela Vranceanu Firea, vedeta postului Antena 1, considerata un as in economie, da dovada si de talent scriitoricesc, avand la activ patru volume. Cartea de poezii "O alta lume" a aparut in editie bilingva engleza-romana. In urma cu doi ani, Gabi anunta aparitia volumului "Trei motive". A urmat "Treizeci - picnic pe campul de lupta" si carticica de povesti "Tara sucita si invartita". Cel mai mare succes l-a inregistrat insa cu "Trei motive". In 2000 a primit Premiul pentru Debut, acordat de Asociatia Scriitorilor, iar de anul trecut este membra a Uniunii Scriitorilor: "La lansarile din Bucuresti, Iasi, Suceava, Sibiu am vandut pe loc cate 200 de exemplare, ceea ce este un lucru bun. Cartea de povesti am publicat-o la editura mea, "Carte de suflet". Nu am castigat nici un leu din literatura. Sau daca am vandut bine am reusit doar sa acopar investitia". Citatul de mai jos face parte din volumul "Trei motive". "Privite de orice trecator, cele trei femei nu s-ar fi distins cu nimic fata de oricare alte trei femei din lume, stranse in jurul unei cani de ceai si sporovaind vrute si nevrute..." SIMONA ECOVOIU

×
Subiecte în articol: antimonden