x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Will Ferrell, spitalizat în California în urma unui accident rutier

Will Ferrell, spitalizat în California în urma unui accident rutier

13 Apr 2018   •   19:26
Will Ferrell, spitalizat în California în urma unui accident rutier

Actorul american de comedie Will Ferrell a fost transportat la un spital din California după un grav accident de circulaţie care s-a produs joi seară, în urma căruia o persoană a suferit răni grave şi se află în stare critică, a anunţat vineri Press Association. 

Artistul american conducea un vehicul pe o autostradă din Orange County în momentul producerii accidentului. 

"S-a întâmplat seara trecută la ora 22:55 pe autostrada 5 în apropiere de Alicia Parkway. Vehiculele implicate în coliziune au fost o limuzină de tip SUV şi un sedan de mici dimensiuni. Au fost patru pacienţi transportaţi la spital. O femeie în jurul vârstei de 20 de ani şi trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani", a dezvăluit pentru PA căpitanul Larry Kurtz din cadrul Orange County Fire Authority. 

"Trei pacienţi au suferit răni minore şi au fost duşi la spitale locale. Un pacient a suferit o traumă critică şi a fost transferat la un centru specializat în răni grave. Patrula Autostrăzilor din California investighează accidentul", a adăugat el. 

Larry Kurtz nu a dezvăluit numele pasagerilor implicaţi în acest accident rutier din cauza clauzelor de confidenţialitate stipulate în statutul profesiei sale. 

Fotografii realizate la locul accidentului au fost însă publicate de site-ul TMZ.com şi îl arată pe actorul Will Ferrell, un star al industriei de la Hollywood, în timp ce vorbea la un telefon mobil în momentul în care era transportat pe o targă. 

Potrivit celor mai recente informaţii publicate de TMZ.com, agentul de presă al actorului american a anunţat că artistul se simte bine şi a fost externat în urmă cu puţin timp.AGERPRES

×
Subiecte în articol: Will Ferrell