x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden "Ziaristii m-au calomniat, m-au insultat si mi-au afectat imaginea"

"Ziaristii m-au calomniat, m-au insultat si mi-au afectat imaginea"

20 Feb 2004   •   00:00
"Ziaristii m-au calomniat, m-au insultat si mi-au afectat imaginea"

Andreea Raicu nu poate sa uite scandalul in care a fost implicata de de o revista in cautare de senzational.

Este o perfectionista care vrea sa demonstreze ca femeile frumoase nu sunt neaparat proaste. Din 14 martie se va lua din nou la tranta cu "Big Brother", chiar daca nici ea nu mai credea acest lucru.

Jurnalul National: Ce-ai crescut!
Andreea Raicu: Da?

Bineinteles. N-ai acum grija de "Big Brother 2"?
Daa! (rade) Daca stau putin sa ma gandesc, cred ca ai dreptate. M-am mai maturizat. Cand am intrat in Pro TV, la 19 ani, vorbeam numai ca o tata. Am facut si foarte multe lectii de dictie, pentru a vorbi din diafragma. De fapt, asta a fost singura pregatire inainte sa intru in televiziune.

Iti faci treaba, indiferent de vreme?
Asta e regula pe care am invatat-o in Pro TV. Nu conta ca-i Revelion, Pasti sau ca era frig afara, trebuia sa-mi fac treaba. O singura data am chiulit, la "Big Brother ". Mi s-a facut rau si n-am mai putut sa intru in direct. Noroc ca a venit Virgil Iantu si m-a inlocuit.

Te-ai descurcat bine cu "Fratele cel mare"...
Da, daca vor sa prezint din nou. Dupa ce s-a terminat prima parte, am zis ca nu o mai fac niciodata. Chiar daca mi-a placut foarte mult la "Big Brother", mi-a afectat viata personala si eram sigura ca nu il voi mai prezenta.

Ce-ai sa te faci daca o sa te indragostesti din nou?
Ghinion! In nici un caz n-am sa renunt la "Big Brother". O sa incerc sa impac si capra, si varza. Nu prea m-am descurcat data trecuta (n.r. - cand era iubita lui Cristian Chivu). In toate cele patru luni am trait pentru cei din Casa. Cum deocamdata nu am nici o prioritate pe plan personal, voi fi focalizata pe treaba asta.

Te-au convins banii?
Nu. Am vrut doar un program mai lejer. In fiecare seara aveam show la 23:30 si trebuia sa vin cu cateva ore bune inainte. Practic, nu prea mai aveam timp de nimic. Cu toate astea, m-am atasat de programul asta. Bine ca de data asta voi prezenta doar trei luni. Deabia astept sa inceapa. Trebuie sa am grija cu cacofoniile!

Puteai sa dormi noaptea, stiind cate cacofonii faceai peste zi?
Nu! (rade) Si acum ma gandesc cum am putut sa zic doua zile la rand "sa paraseasca casa". Imi dadeam seama ca fac cacofonii incontinuu si am incercat sa le evit. Dar o dadeam din nou in bara. Chiar am zis: "Sa paraseasca locul. Adica casa". Dar stii cum e, din greseli inveti.

Crezi ca de aceasta data se va face sex in Casa?
N-am nici cea mai mica idee. Sunt sigura insa ca lumea asta asteapta! Celor din Casa nu li se da sarcina: "Faceti sex!". Totul e spontan, nimic nu e programat. Inainte ma gandeam ce-o sa zica mama cand o sa vada ca eu prezint un program in care se mai face si sex. Totusi, e un lucru sanatos care se intampla intre doi oameni. Nu e un lucru de care trebuie sa te ascunzi. Toata lumea face sex!

Ai facut tot ceea ce ti-a trecut prin cap?
Da. Sunt tare incapatanata. Parintii m-au lasat sa fac tot ceea ce mi-am dorit. Au incercat sa ma convinga ca nu e bine. Dar, pana la urma, trebuia sa ma conving singura. Stii cum e, daca inveti din greselile tale esti destept. Daca inveti din greselile altora esti geniu. Mie nu mi s-a intamplat sa fiu geniu.

Inca?!
Ei, ma rog...

Te simti bine in pielea ta?
Acum da. Insa in perioada pubertatii credeam ca sunt ingrozitor de urata. Aveam niste buze cumplit de mari si niste picioare ca doua bete. Astea au fost complexele mele, de cand ma stiu. La scoala, toti colegii imi spuneau "Scheletel" si "Buzata". La 18 ani, voiam sa-mi micsorez buzele. Niciodata nu imi puneam fusta, fara pantaloni pe dedesubt. Cu timpul, mi-am dat seama ca nu-s deloc urata.

Ai vrut vreodata sa-ti schimbi culoarea? La par, bineinteles...
Da. Visam sa fiu blonda cu carlionti. Am incercat trei ani la rand sa devin blonda. Prima oara, la 18 ani, m-am dus la coafor, dupa ce cu o zi inainte ma vopsisem bruneta, ca sa ma fac blonda. Mi sa explicat ca nu se poate. Dar am vrut sa demonstrez ca se poate! Dupa sapte ore, am plecat de la coafor plangand si cu parul in sapte culori: gri, galben, portocaliu, verde... A fost groaznic! Totusi, in cele din urma, am reusit sa fiu blonda. Atunci barbatii au inceput sa-mi spuna numai bancuri cu blonde. Pe mine nu ma deranjau.

Ai avut aceeasi experienta ca Andreea Marin...
Din pacate, da. Ziaristii au intrat in viata mea... Mi se pare mult prea mult. Nu-i normal sa faci asa ceva. Aici nu mai e vorba despre libertatea presei. Am avut o perioada in care am fost urmarita. Orice faceam aparea a doua zi in ziar. De aceea, am avut momente cand "m-am inchis" in casa.

Platesti pretul celebritatii.
Stiu ca sunt avantaje si dezavantaje. Insa, in cazul meu, mi se pare ca ziaristii au exagerat. M-au calomniat, m-au insultat si mi-au afectat imaginea. Astea sunt motivele pentru care i-am dat in judecata. Stiu ca ei acrediteaza ideea ca procesul e legat de faptul ca m-am despartit de Cristian Chivu, dar nu acesta este motivul, ci acela ca mi-au stricat imaginea. Eu traiesc de pe urma ei, sunt om de televiziune. Lucrez de sapte ani in televiziune si niciodata nu s-a scris despre mine in halul in care s-a scris in ultimul an. Ba ca sunt cu un barbat, ba ca plec cu altul si ma culc cu el, ba ca ma intorc la primul. Plus ca mi-au mai dat si o nota proasta pentru ca, dupa ei, am pierdut doi barbati cu multi bani. Este ingrozitor ceea ce au facut. Au scris foarte multe neadevaruri despre mine. M-a incurajat faptul ca Andreea Marin i-a dat in judecata si a castigat. Pe 24 februarie voi depune si eu marturie. Imi pare rau ca mama si bunica au trebuit sa auda toate prostiile indrugate de ziaristii de la "Star".

Il mai iubesti pe Cristian Chivu?
E un capitol incheiat.

Te-am intrebat doar daca il mai iubesti...
Ce intrebare directa!... Au fost niste sentimente foarte puternice peste care nu pot sa trec usor. Ocupa un locusor la mine in inima, ca fiecare om care a fost in viata mea.

Cauti pe cineva acum?
Nu. Niciodata nu am cautat. Daca e sa se intample, se intampla. Sunt singura de sapte luni. Mi-a fost cam greu la inceput, dar m-am obisnuit. Desi intotdeauna mi-a fost frica de intuneric si singura tate.

Ce ti se reproseaza?
De foarte multe ori mi se spune ca am prea mult bun-simt, ca vorbesc prea mult si ca sunt prea cuminte. Insa eu ma simt foarte bine asa cum sunt... Nu-mi place sa-i fac pe oameni sa se simta prost.

Prin ce crezi ca ai reusit sa te remarci?
Singurul atu pe care credeam ca il am era faptul ca sunt frumoasa. Dar mi-am dat seama ca femei frumoase sunt o gramada, de le intorci cu lopata. Deci, frumusetea nu e relevanta. Acum cred ca sunt apreciata de oameni pentru faptul ca sunt o fata muncitoare si constiincioasa.

Ce te enerveaza?
Ipocritii, oamenii care tipa si prostii. Niciodata nu mi-am permis sa spun despre cineva ca-i prost. N-am nici un drept sa judec pe absolut nimeni. Am facut o data greseala asta si nu vreau s-o mai fac.

Cand?
Am zis ca parerea generala a oamenilor este ca fotbalistii sunt prosti. Lumea a luat-o de buna si am fost judecata din acest punct de vedere.

Crezi ca barbatii sunt frumosi?
Foarte rar o sa ma auzi spunand ca un barbat e frumos. Cu siguranta sunt atragatori.

Ai avut momente cand ai fost mediocra?
Da, de multe ori. Sunt un critic groaznic in ceea ce ma priveste. M-am uitat la emisiuni si ma enerva foarte tare persoana mea. Am un simt al ridicolului foarte bine dezvoltat. Mi-e frica sa nu fiu penibila.

Iti cunosti lungul nasului?
Da. Niciodata nu ma bag in lucrurile in care nu pot face fata. Anul trecut mi s-a propus sa cant. Am refuzat, pentru ca stiu ca n-am voce.

Gina Pistol se bucura ca are un gram de inteligenta. Care-i nivelul tau de inteligenta?
Nu cred ca sunt sclipitoare din punctul asta de vedere. Dar am facut fata multor lucruri care mi s-au intamplat in viata. Nu pot sa spun ca sunt desteapta desteptelor.

CV
Data si locul nasterii: 18 iulie 1977, Bucuresti

Studii: Liceul Economic "Virgil Madgearu", Studenta in anul IV
- Facultatea de Limbi Straine, Sectia Engleza-Italiana - Universitatea "Spiru Haret"
Activitate profesionala: Pro TV ("Ora 7, buna dimineata!" si "Pro Fashion"), Prima TV ("Stil", "Reuniunea de clasa" participari cu rubrici de stil in cadrul emisiunilor informative "Focus", "Big Brother - late talk-show", "Ce vor fetele?", Europa FM - realizator al emisiunii "Bal Mascat", "Viva!" - redactor de moda si frumusete; realizator al rubricilor "Figura de stil" si "Moda", "Jurnalul National" - publicist-comentator, realizator al rubricii "Interzis barbatilor!".
Limbi straine: engleza/foarte bine; italiana/bine
Hobby-uri: calatoriile

×
Subiecte în articol: antimonden big brother m-au