x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Observator #pentruColectiv. Antena 1 difuzează o serie de reportaje dedicate acestui subiect, într-o ediție specială! Duminică, 30 octombrie, de la ora 19.00

Observator #pentruColectiv. Antena 1 difuzează o serie de reportaje dedicate acestui subiect, într-o ediție specială! Duminică, 30 octombrie, de la ora 19.00

25 Oct 2016   •   14:18
Observator #pentruColectiv. Antena 1 difuzează o serie de reportaje dedicate acestui subiect, într-o ediție specială! Duminică, 30 octombrie, de la ora 19.00

La un an de la tragedia petrecută în clubul Colectiv, în care 64 de suflete au pierit, în vreme ce mulți alții au rămas cu răni fizice și emoționale, Observator 19 difuzează duminica aceasta, într-o ediție specială prezentată de Andreea Berecleanu, o serie de reportaje despre supraviețuitorii incendiului, dar și despre cei care și-au pierdut viața acolo, despre salvatorii lor și anchetatorii implicați în acest caz. Observator #pentruColectiv vorbește despre ce s-a întâmplat şi ce s-a schimbat, despre ce nu trebuie uitat, despre supravieţuitorii şi cicatricile tragediei, despre consecinţele şi controversele apărute, despre anchetele demarate, despre cum Colectiv e despre noi toți.

Duminică, 30 octombrie, de la ora 19.00, materialele Observator aduc imagini nemaivăzute și personaje care vorbesc pentru prima dată despre tragedia Colectiv. Dintre cei care au supravieţuit, mulţi, cu zecile, sunt încă internaţi, cu tratamente de recuperare în ţară şi în clinicile din străinătate. Reporterii Observator - Ionela Lucan, Sabrina Preda, Sergiu Cora, Ana Moraru, Carmina Pricopie, Ioana Răduca și Andreea Berecleanu, alături de cameramanii Andrei Feraru, Loredana Popovici, Radu Mocanu, Bogdan Jujatu, Dan Dascălu, Cătălin Dinu – au stat de vorbă cu toți cei implicați, de la victime la autorități, au mers în spitalele din țară, dar și în străinătate, pentru a afla și vedea cicatricile care nu sunt doar ale unor copii trecuți prin infern, ci ale unui popor, ale unui sistem.

Din Germania, până în Belgia, Marea Britanie, Franța și înapoi în România, reporterii Observator au găsit povești pe care nimeni nu trebuie să le uite. Adina Apostol, supraviețuitoare a incendiului din Colectiv, și-a revenit miraculos în Belgia, acolo unde a ajuns în stare gravă și a rămas în comă mult timp. Voluntară a asociației „Ajungem MARI”, Adina își amintește: „Când am deschis ochii prima oară după o lună, am văzut-o pe mama în dreapta mea și pe Oliver, anestezistul meu, în stânga. Primele mele săptămâni aici au fost foarte dificile pentru că nu puteam vorbi, nu puteam mânca și nici măcar nu puteam merge. Am reușit ușor-ușor să reînvăț să fac toate aceste lucruri pe care le uitasem în timp ce am dormit prea mult.” Iar ea este doar una dintre victimele incendiului care acum pot povesti reporterilor Observator prin ce au trecut acei copii.

Observator #pentruColectiv înseamnă și salvatorii victimelor, cei care au făcut eforturi supraomenești pentru a-i scoate din flăcările iadului. De la asistenţi medicali, la medici şi voluntari, la ambulanțe care au luat şi câte doi, trei pacienţi odată, la pompierii care au ajuns primii la Colectiv și care nu au mai vorbit de atunci, toți au fost acolo, în mijlocul tragediei și rememorează acum acele clipe.

Peste 100 de cluburi au fost închise după tragedie, iar ele s-au redeschis treptat, 58 mai exact. Functionează în baza unei legi, dar pe propria răspundere. În Centrul vechi din București, de exemplu, distracția e la fel de nesigură în unele localuri. De la criminaliști, la legiști și oameni ai legii, până la oficiali precum Raed Arafat sau Vlad Voiculescu, ministru al sănătății în Guvernul Dacian Cioloș, materialele Observator trec în revistă tot ce s-a petrecut la nivel de anchetă în acest caz, care este starea actuală și ce rămâne de făcut.  

 

×