x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Paula Chirilă, pentru a doua oară la duel! Îl înfruntă pe Cosmin Pădureanu în ”Ultimul Trib”

Paula Chirilă, pentru a doua oară la duel! Îl înfruntă pe Cosmin Pădureanu în ”Ultimul Trib”

19 Oct 2018   •   12:21
Paula Chirilă, pentru a doua oară la duel! Îl înfruntă pe Cosmin Pădureanu în ”Ultimul Trib”

În ciuda alianței făcute pentru a-i destabiliza pe Crocodili, Cameleonii și Lemurii au pierdut seara trecută jocurile de Nominalizare și Salvare, astfel că au fost nevoiți să desemneze câte un om pentru Duelul care va avea loc astăzi, de la ora 20.00, la Antena 1.

În prima dimineață pe insula pustie din Madagascar Crocodili s-au trezit cu gândul la răzbunare, după ce la ultima luptă pentru Teritoriu, Cameleonii și Lemurii s-au aliat împotriva lor. ”A fost groaznic din toate punctele de vedere. E ca în viață, dacă nu ești puțin pervers, nu o duci bine... dar învățăm și noi!”, a spus Roxana Chiperi.

După sosirea în Madagascar, Crocodilii și-au impus supremația și au reușit două săptămâni la rând să câștige proba de Teritoriu, așa că s-au bucurat de viața ușoară de la vila de lux. Dorința de a-i scoate din confort și de a-i destabiliza pe sportivi, i-a determinat pe Cameleoni și Lemuri să își unească forțele în ultima ediție a emisiunii ”Ultimul Trib”, iar planul lor a dat roade spre supărarea Crocodililor. ”M-am supărat foarte tare pentru că cele două echipe s-au aliat împotriva noastră, doar așa au putut să ne bată. Am fost foarte traumatizată când am mers la Alex și mi-a spus că de cinci minute nu își mai simte picioarele”, a spus atunci Roxana Chiperi.

Ajunși pe insula pustie, aceștia au fost nevoiți să se mulțumească, așa cum au făcut-o și alții înainte a lor, cu un trai modest, cu mese formate mai mult din orez și nucă de cocos și cu nopțile petrecute sub cerul liber. Noile condiții i-au făcut însă să se gândească la un plan de răzbunare. ”Nu sunt obosit, sunt foarte înrăit! Îi distrugem pentru ce s-a întâmplat! O să îi scot eu din concurs, unul câte unul”, a spus supărat Alex Filip, căpitanul echipei roșii.

Prima întâlnire a echipelor a fost la jocul de Nominalizare, la care însă Daniela Crudu nu a putut participa după ce la jocul de Teritoriu a căzut pe o mână și s-a rănit grav. Cameleonii, cei rămași în doar patru oameni, au reușit să evite în ultima clipã o eliminare după ce s-au clasat pe primul loc, în timp ce Crocodilii au reușit să se salveze la limită, astfel că Lemurii s-au văzut puși în fața unei noi nominalizări. Sorin Brotnei, cel care blocat într-o sferă a trebuit să își ghideze colegii legați la ochi printr-un labirint, a reușit să atragă supărarea colegilor după ce ar fi dat instrucțiuni încurcate. De altfel, Sorin și-a asumat acest lucru, dar cu toate acestea, echipa a decis să facă o altă nominalizare.

”O să fie o surpriză, să vedem ce se întâmplă, pentru că ce spun ei nu e același lucru cu ce se întâmplă când sunt puși în fața faptului împlinit. Am observat că totul pleacă de la cum încep votările, se gândesc pe cine să nominalizeze ca să nu se supere cineva... Nu înțeleg... fă ce simți tu”!, a spus Daniela Crudu înainte de ceremonie.

Pentru a doua oară la rând, Paula Chirilă a fost cea nominalizată la Duel de coechipierii săi, care i-au reproșat faptul că nu a putut să ajute echipa din cauza accidentărilor sale. ”Eu am intrat în concursul acesta conștientă de faptul că oamenii mai și ies...”, a spus Paula.

Lemurii s-au întors la vilă într-o stare de tensiune în urmă discuțiilor apărute la Nominalizare. ”Sorana nu știu cât va mai rezista, cred că ea va fi următoarea propusă la Duel. Ar fi fost și de data asta, dar Dima e mai apropiat de ea, iar Ioana dacă ar fi făcut asta, ar fi deschis o cutie a Pandorei. Și Sorin ar fi vrut să o nominalizeze tot pe ea, dar o va face data viitoare”, a spus Paula. Iar Sorana a mărturisit și ea că se aștepta să primească două voturi de la Daniela și Paula.

De partea cealaltă, Crocodilii și Cameleonii au continuat lupta pentru jocul de Salvare, miza fiind foarte mare în echipa albastră, rămasă cu doar patru membri. Ca urmare, pentru următorul joc, concurenții au fost împinși de colegii lor într-un leagăn imens din care aruncau mingi de plastic în coșuri pentru a înscrie cele mai multe puncte. Cel mai negru scenariu al Cameleonilor s-a adeverit însă, iar Crocodilii au reușit să se salveze, astfel că cei patru concurenți s-au văzut puși din nou în fața pupitrului de Nominalizare. ”N-avem ce să mai spunem... Chiru s-a simțit și el în sfârșit ca acasă, a fost pe teren”, a încercat Silviu Mircescu să facă haz de necaz.  

Decizia de Nominalizare a fost gândită rațional de cei patru membri ai echipei Cameleonilor, iar cascadorul Cosmin Pădureanu a fost cel desemnat să meargă la duel, în speranța că va fi primul membru al echipei care va reuși să rămână în concurs. ”În echipa noastră a fost mereu cineva care s-a autopropus, el este puternic și probabil că și el s-a săturat să trimitem oameni la duel și să nu se mai întoarcă, vrea să oprească șirul acesta”, a spus și Silviu Geandră.

Întorși în teritorii, concurenții au aflat că a doua zi îi așteaptă și o probă de căpitani, care le poate aduce un nou avantaj, astfel că fiecare trib a încercat să desemneze un om care să aibă șanse maxime de succes. Crocodilii au aflat cu dezamăgire că trebuie să își schimbe căpitanul, iar Daniel Chiru a fost desemnat să îi țină locul lui Alex Filip doar pentru această probă. Sorin Brotnei a fost trimis să reprezinte Lemurii în condițiile în care Ionuț Iftimoaie și Dima Trofim sunt accidentați, în timp ce Cameleonii au ales și ei prin eliminare – cu Silviu Mircescu accidentat și Cosmin Pădureanu la duel, Silviu Geandră a fost ales pentru jocul Căpitanilor.

Cum se vor descurca Paula Chirilă și Cosmin Pădureanu la Duel și cine va reuși să câștige proba Căpitanilor, telespectatorii pot afla în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție ”Ultimul Trib”. 

×
Subiecte în articol: Ultimul Trib paula chirila