x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Pavilion Multicultural în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

Pavilion Multicultural în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

de Luminita Ciobanu    |    01 Apr 2014   •   15:06
Pavilion Multicultural în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
Sursa foto: Foto: Muzeul ASTRA Sibiu

Componenta proiectului Patrimoniu deschis ce prevede construirea unui Pavilion Muzeal Multicultural la intrarea principală în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA va fi inaugurată la 9 aprilie 2014, începând cu orele 11:00, la Centrul ASTRA pentru Patrimoniu (Muzeul în aer liber, acces pe la poarta nr.3). Realizarea Pavilionului Muzeal Multicultural este posibilă graţie proiectului predefinit acordat Complexului Naţional Muzeal ASTRA - “Patrimoniu Deschis. Creşterea accesibilităţii publicului la valorile multietnice din patrimoniul Muzeului ASTRA”, finanţat prin Granturile SEE (Spaţiul Economic European). Evenimentul va reuni oficialităţi locale, reprezentanţi ai Ministerului Culturii, ai Ministerului Fondurilor Europene, personalităţi ale vieţii culturale. Proiectul va fi lansat în prezenţa ES Dna Tove Bruvik Westberg, ambasadorul Regatului Norvegiei în România şi de reprezentanţi ai Muzeului South-Trøndelag din Trondheim, Norvegia, partenerul oficial al Muzeului ASTRA în cadrul proiectului Patrimoniu Deschis.

“Acest pavilion este extrem de necesar pentru instituţia noastră, pentru sibieni şi pentru publicul larg. În primul rând, vom avea un sediu modern şi dotat pentru a pune în valoare colecţiile Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA. Apoi, vom putea facilita accesul vizitatorilor, a turiştilor la valorile minorităţilor etnice din patrimoniul Muzeului ASTRA, pentru a evidenţia dimensiunea multiculturală a civilizaţiei populare tradiţionale”, precizează dr. Valeriu Olaru, director general al Muzeului ASTRA din Sibiu.

Valoarea proiectului este de 3.500.054 euro nerambursabili. Fondurile vor fi folosite pentru a realiza un program cultural complex ce include construcţia Pavilionului Muzeal Multicultural (PaMM), reconstrucţia, conservarea şi restaurarea monumentelor reprezentative pentru diverse etnii din Muzeul în aer liber, dezvoltarea şi promovarea circuitului expoziţional “Calea minorităţilor etnice”. Totodată, proiectul prevede şi consolidarea relaţiilor bilaterale româno-norvegiene prin cercetări comune privind istoria culturală a minorităţilor etnice.

×