x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber PMB: Finala feminină de la Roland Garros va putea fi urmărită pe un ecran gigant instalat în Parcul Herăstrău

PMB: Finala feminină de la Roland Garros va putea fi urmărită pe un ecran gigant instalat în Parcul Herăstrău

09 Iun 2017   •   17:21
PMB: Finala feminină de la Roland Garros va putea fi urmărită pe un ecran gigant instalat în Parcul Herăstrău

 Finala feminină de la Roland Garros, ce se va disputa sâmbătă între românca Simona Halep şi letona Jelena Ostapenko, va putea fi urmărită pe un ecran gigant instalat în Parcul Herăstrău, anunţă Primăria Municipiului Bucureşti (PMB). 

"Urmare a extraordinarei performanţe înregistrate de Simona Halep, care s-a calificat în finala turneului de tenis de la Roland Garros şi este la doar un singur pas de câştigarea primului trofeu de Mare Şlem din carieră şi de ocuparea, în premieră, a primei poziţii în topul jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), Primăria Capitalei va instala în Parcul Herăstrău (intrarea Charles de Gaulle) un ecran gigant pe care va putea fi urmărit meciul dintre sportiva noastră şi Jelena Ostapenko, sâmbătă, 10 iunie, începând cu ora 16,00. Intrarea este liberă", precizează PMB într-un comunicat remis vineri AGERPRES. 

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, consideră că Simona Halep este "mai mult" decât o sportivă de top a României. 

"Ea a intrat în galeria selectă a marilor campioni care nu s-au făcut remarcaţi doar prin prisma rezultatelor de excepţie obţinute în competiţiile internaţionale, ci şi prin aceea că au creat o puternică emulaţie în rândul românilor şi mai ales al copiilor, care văd în ei adevărate modele demne de urmat", precizează Firea în comunicatul PMB.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: roland garros halep parc herastrau