x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Poftiți pe la noi! Diana Munteanu și Pepe îi coc lui nea Mărin un meniu surpriză

Poftiți pe la noi! Diana Munteanu și Pepe îi coc lui nea Mărin un meniu surpriză

06 Iul 2015   •   15:23
Poftiți pe la noi! Diana Munteanu și Pepe îi coc lui nea Mărin un meniu surpriză
Sursa foto: Diana Munteanu

Nu e greu de înțeles cum de nea Mărin este sursă de inspirație pentru tot felul de șotii gândite de cei pe care îi pune serios la treabă în cadrul emisiunii „Poftiți pe la noi!”, difuzată de Antena 1 luni și marți, de la 20:30.

De data aceasta însă, capul răutăților este una dintre preferatele lui, Diana Munteanu, care, aflată la filmări în apropiere de Onești, vine să îi facă o surpriză lui nea Mărin.

Frumoasa blondă va complota împreună cu Pepe și îi vor coace lui nea Mărin un meniu ceva mai greu de digerat: șnițel pe bază de... șervețele și bulete de brânză asezonate din belșug cu chilli. Bucuros de un prânz ce se arată a fi copios, nea Mărin constată în scurt timp că ceva nu e în regulă.

Amuzat, Pepe declară: „A mâncat jumătate de șervețel și a crezut că e varză!”. Cum reacționează gazda emisiunii și cum încearcă să se scuze Diana, luni și marți, de la 20:30, într-o nouă ediție a emisiunii „Poftiți pe la noi!”.

×