x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Premieră la iUmor: Cheloo se ridică pentru prima dată în picioare și aplaudă o concurentă          

Premieră la iUmor: Cheloo se ridică pentru prima dată în picioare și aplaudă o concurentă          

11 Noi 2016   •   18:45
Premieră la iUmor: Cheloo se ridică pentru prima dată în picioare și aplaudă o concurentă          

Premieră la iUmor, duminică, 13 noiembrie, de la ora 20.00, când Antena 1 difuzează cea de-a șaptea ediție a emisiunii: Cheloo se ridică pentru prima dată în picioare și aplaudă un concurent. Mai precis, o concurentă. Aceasta urcă pe scenă și face un număr de stand-up comedy care îi va face pe cei trei jurați să râdă în hohote și să aplaude frenetic. Când, la final, Cheloo se va ridica în picioare și îi va spune „BRAVO!”, Mihai Bendeac va fi de-a dreptul uluit. „Când l-am văzut pe Cheloo că se ridică aveam lacrimile aici, în gât. Aveam o bucurie imensă pentru ea. Pare un om foarte mișto. Am rămas mască. Îți jur!”, spune Bendeac. „Îmi va fi foarte greu să uit acest moment. N-o să uit că ești primul concurent care l-a făcut pe Cătătlin să se ridice în picioare și să aplaude. Vreau să marchez acest moment, să rămână zi de sărbătoare”, va ține Bendeac să sublinieze.

„Excelent”, va cataloga Cheloo momentul ei și-i va promite că va pregăti și el o variantă, ca replică la momentul ei. „O să mă pregătesc și pentru că eu nu țin minte ceea ce scriu, o să vin emoționat și o să-ți citesc varianta mea. Și sper să te bucuri la fel de tare cum ne-am bucurat noi astăzi”, promite Cheloo.

De ce i-a spus Cheloo că prezența ei la emisiunea iUmor s-ar putea să fie cel mai important moment al vieții ei, cu ce glume i-a cucerit concurenta, de ce i-au spus că este „claxonabilă” și la ce se referă Delia atunci când îi va spune prietenului ei, aflat și el în sală, să se grăbească, rămâne de văzut duminică, 13 noiembrie, de la ora 20.00, când Antena 1 difuzează cea de-a șaptea ediție a emisiunii iUmor.

 

 

 

 

×