x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Ramona Bădescu se transformă în Cher și poartă o perucă din fâșii de ziare, de trei kilograme

Ramona Bădescu se transformă în Cher și poartă o perucă din fâșii de ziare, de trei kilograme

09 Sep 2017   •   17:40
Ramona Bădescu se transformă în Cher și poartă o perucă din fâșii de ziare, de trei kilograme
Sursa foto: Mihai Stetcu

Sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 20.00, în prima ediție a celui de-al 12-lea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!”, Ramona Bădescu se transformă în Cher și va purta o spectaculoasă perucă făcută din fâșii de ziare. Peruca purtată de Ramona cântărește trei kilograme și a fost realizată de echipa de hair-styling și make-up special condusă de Gabriela Crețan în 18 ore.

Ca să fiu sinceră, în prima ediție m-am simțit ca și când era Crăciunul și veneam cu capra. E adevărat că era foarte spectaculoasă acea perucă, numai că era foarte grea și, pe scenă, din cauza ventilatoarelor, toate ziarele franjurate mi se plimbau pe față și mi se lipeau de ruj. Lăsând gluma la o parte, vreau să le mulțumesc artiștilor de la make-up, coafură și efecte speciale, dar și stiliștilor care au grijă să  semănăm atât de bine cu personajele pe care trebuie să le imităm”, spune concurenta de la “Te cunosc de undeva!”.

Cum se va descurca Ramona Bădescu în rolul lui Cher, dar și care vor fi primele personaje pe care le vor imita în premiera noului sezon colegii ei, Adriana Trandafir, Anisia Gafton, Julie Mayaya, Lidia Buble, Sebastian Muntean, CRBL, Alin Pascal și Cezar Ouatu, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 20.00, numai la “Te cunosc de undeva!”.

×
Subiecte în articol: ramona badescu Te cunosc de undeva!