x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber RATB relansează, de luni, linia turistică

RATB relansează, de luni, linia turistică

12 Mai 2017   •   17:01
RATB relansează, de luni, linia turistică
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images ARHIVA

Regia Autonomă de Transport Bucureşti relansează, începând de luni, linia turistică, iar patru autobuze double-decker vor circula zilnic, la intervale de 20-25 de minute, pe traseul cuprins între Piaţa Presei şi Piaţa Unirii. 

Având o capacitate de 77 de locuri fiecare, dintre care 50 pe platformă, autobuzele vor fi la dispoziţia turiştilor între orele 10:00 - 21:00, informează RATB, printr-un comunicat remis, vineri, AGERPRES

Traseul autobuzelor este: Piaţa Presei, Arcul de Triumf, Şoseaua Kiseleff, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Palatul CEC, Palatul Parlamentului, cu revenire prin Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle, Arcul de Triumf, Muzeul Satului, Piaţa Presei. 

Cardul de călătorie poate fi procurat direct din autobuz, la preţul de 25 de lei. Pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, preţul acestuia este 10 lei (pentru cei cu vârsta de până la 7 ani transportul este gratuit). 

Totodată, turiştii mai au posibilitatea de a călători cu autobuzul Bucharest City Tour, prezentând la urcare voucherul primit de la partenerii RATB: hoteluri şi agenţii de turism. 

Cardul este valabil 24 de ore de la prima validare, oferind flexibilitate în alegerea programului, pasagerii având posibilitatea să întrerupă plimbarea cu autobuzul supraetajat pentru vizitarea obiectivelor de interes întâlnite pe traseu şi să o continue, ulterior, cu altul, din oricare staţie de pe traseu. 

Turiştii beneficiază de un ghid audio în limbile română, engleză, franceză şi italiană, accesibil cu ajutorul echipamentelor existente în autobuz, precum şi prin instalarea unei aplicaţii pe smartphone-ul personal, în urma scanării unui cod QR afişat în autobuz.

×
Subiecte în articol: ratb linie turistica