x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Relatii Îngerul păzitor din zodiac. Cine te apără în clipele grele

Îngerul păzitor din zodiac. Cine te apără în clipele grele

19 Iun 2017   •   11:54
 Îngerul păzitor din zodiac. Cine te apără în clipele grele

Sunt persoane în preajma cărora te simți automat în siguranță, deși nu sunt dotate cu mușchi ca ai lui Vin Diesel și nici nu au o armată de gărzi de corp, precum una dintre surorile Kardashian, scrie ziarulring.ro. E mai degrabă vorba de o energie, de un soi de puritate care îți arată că persoana respectivă se află în grațiile divinității și că își poate revărsa harul și asupra ta!

Mai mult, încă de când o cunoști pentru prima dată, știi că această ființă cu totul și cu totul specială are bunătatea necesară de a te proteja, poate chiar cu propria viață! Mai e de mirare că o numim înger păzitor? Află din rândurile de mai jos despre cine este vorba!
Îngerul păzitor: zodia cu aură divină

În cazul în care cunoști o persoană născută în această zodie, cu siguranță vei fi de acord cu noi: e acel gardian ceresc pe care trebuie să îl ai aproape pe parcursul vieții. Este vorba despre nativii din zodia Pești!

×
Subiecte în articol: zodiac horoscop zodii inger pazitor