x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Romica Jurca stătea la bancuri despre regimul comunist chiar cu Nicu Ceaușescu

Romica Jurca stătea la bancuri despre regimul comunist chiar cu Nicu Ceaușescu

22 Mai 2015   •   21:36
Romica Jurca stătea la bancuri despre regimul comunist  chiar cu Nicu Ceaușescu

Romica Jurca, cea care prezintă vremea de 28 de ani, iar de 37 lucrează la prognoză, povestește mâine la „Refresh by Oana Turcu” faptul că, în timpul facultății, stătea la bancuri despre regimul comunist cu nimeni altul decât Nicu Ceaușescu. „L-am cunoscut pe Nicu Ceaușescu în facultate, era mai mare decât mine cu trei ani. În pauze venea și ne întreba dacă știm bancuri cu babacii lui. Nu știam ce să răspundem, dacă era o provocare... La final el dădea tonul și spunea bancurile”, își amintește Romica Jurca. Tot ea se poate lăuda că a avut parte de o reclamație trăsnet: „Mi s-a întâmplat odată să fiu reclamată la institut pentru că am spus că va fi soare și s-a întâmplat să plouă. Cineva a sunat și le-a spus să mă concedieze”, dezvăluie invitata de mâine a Oanei Turcu.

Tot în cadrul ediției de mâine, prezentatorul reality show-ului „Temptation Island – Insula iubirii” mărturisește că a ajuns în televiziune din întâmplare. Radu avea însă încă din adolescență o pasiune pentru lumea artistică, doar că își dorea să devină... star rock! „În liceu îmi doream să am o trupă rock și îmi propusesem să mă fac chitarist”, declară Radu Vâlcan. Considerat de multă lume un sex simbol, Radu nu stă pe gânduri când vine vorba să își dezvăluie defectele: „Am multe. Primul dintre ele ar putea fi că am nasul mare, al doilea că sunt foarte încăpățânat și merg până în pânzele albe cu o explicație chiar dacă, la un moment dat, știu și eu că pierd firul”, recunoaște invitatul Oanei Turcu. Cel care urmează să devină soțul Adelei Popescu vorbește deschis și despre prima lui căsătorie: „M-am căsătorit de tânăr, prima dată, pentru că mi se părea cool. Sunt experiențe în viața asta prin care trebuie să treci ca să crești, ca om”, e de părere el.
 

×
Subiecte în articol: Temptation Island – Insula iubirii