x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spaima fiţelor, Andrei Versace, ajunge în culmea desfrâului

Spaima fiţelor, Andrei Versace, ajunge în culmea desfrâului

03 Mar 2018   •   17:37
Spaima fiţelor, Andrei Versace, ajunge în culmea desfrâului

Parodiat într-un stil unic de Mihai Bendeac, spaima fiţelor de Dorobanţi, Andrei Versace, ajunge în iad, în cel mai nou episod al show-ului ”În puii mei!”, difuzat sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1.

Inspirat din clipurile pe care Versace le-a postat de-a lungul timpului pe rețelele de socializare, ţinându-şi mereu „fanii” la curent cu noutãţile din viaţa lui, Mihai Bendeac creeazã o situaţie cu totul şi cu totul ieşitã din comun pentru craiul de Dorobanţi. De data aceasta, spaima fițelor suferă o supradoză financiară, motiv pentru care trece în ”neființă” și ajunge în ”iadul bunăciunilor”.

Odată ajuns în culmea desfrâului, Andrei Versace se adresează, ca de obicei, ”fanilor” ce-l urmăresc și-i ține la curent cu tot ce se întâmplă în jurul lui: ”Eu am ajuns în iad, un iad corect, corespunzător(...) Avantajul este că, la fel ca pe pământ, dacă vreau distracție, am distracție!”.

Cum arată locul în care a ajuns și despre ce distracție vorbește Versace, dar și cum arată o înmormântare și o naștere într-un univers paralel, telespectatorii vor vedea sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1.

 

×