x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole 12.000 de spectatori au experimentat meniul curajos al show-ului „Acadelia”

12.000 de spectatori au experimentat meniul curajos al show-ului „Acadelia”

20 Noi 2018   •   20:10
12.000 de spectatori au experimentat meniul curajos al show-ului „Acadelia”

Meniu curajos, spectatori dornici să experimenteze! Cele trei zile ale show-ului „Acadelia” au făcut ca nu mai puțin de 12.000 de oameni să vină la Sala Palatului pentru a vedea un spectacol complex, susținut de Delia și organizat de Global Events & Delia Event. Pe lângă piesele cunoscute ale artistei, multe dintre ele compuse chiar de ea, coregrafiile și scenografia uimitoare, un rol special l-au jucat și costumele, care au ieșit în evidență prin originalitate și detalii jucăușe.

 

În toate cele trei seri, Delia a purtat 15 ținute, iar cei 20 de membri ai baletului, 200. Pentru ele, stilista show-ului, Hilke Muslim, a lucrat timp de trei săptămâni. „La toate am muncit foarte mult, pentru că am folosit materiale atipice, cum ar fi plasticul sau pielea. Delia vine tot timpul cu lucruri inovatoare, prin urmare și costumele trebuie să fie complexe. Tot timpul îmi spun că trebuie să mă gândesc la ceva la care nimeni nu s-ar putea gândi”, a declarat Hilke.

 

70 de mingi a cusut de mână Hilke pe unul dintre costumele purtate de Delia și nu mai puțin de 30 de metri de tul au fost folosiți pentru crearea ținutei compuse din două inimi uriașe. „Atunci când mă apuc să fac lucruri din mateteriale mai puțin obișnuite sunt conștientă că trebuie să le lucrez eu”, recunoaște Hilke.

 

Bineînțeles, în toată agitația și-au făcut loc și întâmplările amuzante, dar și recordurile. „În ultima zi a show-ului, fermoarul de la o pereche de pantaloni scurți purtați de Delia a rămas blocat și așa a intrat pe scenă”, își amintește amuzată Hilke. Cu toate că a fost vorba despre o ținută complexă, doar 15 secunde a durat cea mai rapidă schimbare, făcută în culise de trei oameni.

 

Un show la înălțime, din toate punctele de vedere! Asta se poate spune despre concertul „Acadelia”, în timpul căruia spectatorii Sălii Palatului au putut vedea rezultatul muncii Deliei și-a echipei ei din ultimele luni. O scenă transformată într-un regat al dulciurilor, o sală decorată în ton cu întreaga rețetă, coregrafii uimitoare, dansatori perfect sincronizați, costume fascinante și o artistă care a demonstrat încă o dată că și în România pot fi organizate spectacole de o asemenea anvergură.

 

Nelipsiți au fost și invitații speciali, Nick, alături de care Delia a interpretat piesele „Vreau să plâng” și „Vino la mine” și Grasu XXL, cel cu care a scos „Despablito”, unul dintre hiturile acestei veri. Unul dintre cele mai puternice momente ale show-ului a fost duetul Deliei cu sora ei, Oana, însărcinată cu cel de-al doilea copil, un băiețel. Cele două au interpretat piesa „Cine m-a făcut om mare” și au vorbit despre copilărie și pierderile care vin odată cu maturitatea, în timp ce în spate au fost proiectate fotografii cu ele de când erau mici.

 

Pe lângă prestația artistică ireproșabilă a Deliei și a tuturor celor implicați în povestea muzicală spusă pe scenă, strălucirea show-ului „Acadelia” a fost asigurată și de aparate laser de mare putere, de cei 130 de metri pătrați de ecran led și de cele peste 300 de aparate de lumină inteligentă. Jocurile de lumini și umbre, efectele 3D și grafica show-ului au fost în sine momente artistice impresionante. Totul a respectat conceptul show-ului, inclusiv confetti, care au fost în formă de acadele.

 

Concertul „Acadelia” a depășit granițe nu doar din punct de vedere al producției, ci și la propriu. El va ajunge, pe 25 noiembrie, la Londra, acolo unde Delia va cânta în fața a peste 3000 de oameni la O2 Arena.

×