x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Bucureşti, oraşul in-vizibil

Bucureşti, oraşul in-vizibil

de Maria Coman    |    12 Noi 2015   •   19:23
Bucureşti, oraşul in-vizibil

București este un oraș al contrastelor, adesea conflictual la nivel cultural, social și urban. O mare parte din identitatea şi potenţialul oraşului sunt în prezent scufundate, uitate, nerealizate şi neimaginate. Iar conceptul de oraș in-vizibil își dorește să identifice și să folosească potenţialul creativ al orașului şi să folosească puterea nevăzută a culturii ca pe un instrument de transformare a orașului şi să-i aducă în centrul acestei trans¬formări pe cetăţenii săi creativi.

Conceptul programului Bucu¬rești2021 va fi dezvoltat pe trei direcţii tematice.

Pierdut și regăsit
În acest sens, vor fi dezvoltate proiecte care să aducă în lumină istoria pierdută, uitată, invizibilă a orașului și a locuitorilor săi, să reactiveze memoria colectivă a bucureștenilor, precum și legătu¬rile pierdute cu Balcanii și restul Europei. Tema de program își propune să reconecteze emoţional orașul cu cetăţenii săi și să remo¬deleze legăturile cu Europa în contextul secolului 21.

Periferii: înăuntrul și în afara lor
Tema periferiei este gândită din punct de vedere geografic și cultural. Bucureștiul se află la intersecţia Balcanilor cu Europa de Est, fiind, totodată, un amestec divers de etnii și grupuri minoritare. Proiectele construite în această cheie își propun să deschidă orașul și să îl facă acce¬sibil locuitorilor săi, înlăturând barierele invizibile, fizice sau mentale care separă acum carti¬erele, diversele comunităţi, precum și obstacolele care fac orașul inaccesibil unor grupuri marginalizate.
Microtopii
Pornind de la structura frag¬mentată a orașului, reflectată în spaţiul public, în sistemul de transport, în scena artistică indi¬vidualizată, în viaţa culturală neomogenă, programul Bucu-rești2021 propune folosirea ener¬giei creatoare deja existente în aceste microteritorii - grupurile de activism comunitar, artistic şi social, precum şi a legăturii vizi¬bile dintre ele, pentru a construi o nouă reţea de punţi culturale.
București2021 și-a propus să atragă cinci milioane de vizitatori
 

×