x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole GALERIE FOTO Clădiri emblematice pentru Bucureşti prind viaţă în cele patru seri ale Festivalului Spotlight

GALERIE FOTO Clădiri emblematice pentru Bucureşti prind viaţă în cele patru seri ale Festivalului Spotlight

13 Apr 2018   •   10:12
GALERIE FOTO Clădiri emblematice pentru Bucureşti prind viaţă în cele patru seri ale Festivalului Spotlight

Bucureştenii au umplut joi seara trotuarele şi carosabilul de pe Calea Victoriei, pe segmentul cuprins între Piaţa George Enescu şi Cheiul Dâmboviţei, pentru a vedea instalaţiile de lumină şi video mapping care fac parte din Festivalul Spotlight, ajuns la cea de-a patra ediţie.

Pe parcursul celor patru seri ale festivalului internaţional, organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, pot fi urmărite 27 de instalaţii proiectate pe clădiri care fac parte însă dintr-o hartă extinsă, de pe care nu lipsesc Piaţa Universităţii, Teatrul Naţional, Arcul de Triumf sau Primăria Capitalei.

Startul evenimentului, care are în acest an tema "United We Shine", a fost dat în Piaţa George Enescu de toboşarii britanici de la "Spark!", pe jumătate muzicieni, pe jumătate personaje futuriste cu costume şi instrumente luminate de leduri. Aceştia au coborât de pe scenă, în mulţime, iar mai târziu s-au poziţionat în fruntea coloanei de bucureşteni care s-a plimbat pe Calea Victoriei, pentru a admira clădirile iluminate.

Click pe imagine pentru a vedea intreaga galerie FOTO

Din spectacolul introductiv nu au lipsit nici dansatorii high-tech "Light Balance" din Ucraina, finalişti la emisiunea America's Got Talent 2017.

Pe clădirea Bibliotecii Centrale Universitare, o animaţie video realizată de Mindscape Studio (România) a prezentat istoria Căii Victoriei, făcând referire şi la cele mai importante momente, personalităţi şi clădiri legate de acest loc, de la Palatul Cantacuzino la Coana Miţa Biciclista, de la Palatul Telefoanelor, Cercul Militar Naţional şi Palatul CEC la Carol I, George Enescu şi Alexandru Ioan Cuza.

Pe sediul Ministerului Afacerilor Interne au fost proiectate imagini istorice, pe fundalul tricolorului, sub mottoul "România 1918-2018 - Sărbătorim împreună".

Deliciul copiilor a fost instalaţia Laser Big Piano, lungă de patru metri, cu o claviatură prevăzută cu senzori care declanşează secvenţe sonore şi în acelaşi timp proiectează lumini şi grafică laser.

La fostul magazin Muzica, pe parcursul celor patru seri sunt prezenţi DJ de la Virgin Radio, care mixează muzică live, în decorul instalaţiei "Discoballs".

O parte din faţada Palatului Telefoanelor a fost transformată prin video mapping în traseul unui fluture care parcurge diferite medii naturale.

Teatrul Odeon a fost învăluit într-o imagine prezentată pentru prima dată la Festivalul Luminilor de la Berlin şi care include traduceri ale cuvântului "dragoste" într-o varietate de limbi din lumea întreagă.

Pe un ecran imens amplasat pe Cercul Militar sunt redate imagini surprinse de "Kiss Cam", o cameră de luat vederi care filmează cupluri din mulţime. Încurajat de restul mulţimii, cuplul este invitat să se sărute în faţa camerei.

Pe strada Lipscani, o mască sculptată în metal, înaltă de trei metri, prinde forme, trăsături şi texturi diferite în funcţie de lumina proiectată pe ea.

În exclusivitate pentru această ediţie a Spotlight, şase artişti internaţionali au transformat faţada Palatului CEC prin proiecţii video mapping, selectate în urma unei competiţii lansate la începutul acestui an. Marele câştigător al concursului va fi ales de public, prin vot online. Spectatorii Spotlight pot vota lucrarea preferată în perioada 12 - 15 aprilie şi au şansa să câştige, la final, o cameră video.

Pe str. Franceză nr. 1, Christopher Noelle (Germania) a transformat suprafaţa calcanului într-un ecran imens de proiecţie, mixând motive vizuale specific româneşti.

De asemenea, Arcul de Triumf este animat de scurte episoade ilustrate din istoria României.

Programul Spotlight începe, în fiecare zi de festival, de la ora 20,30 şi se încheie la ora 23,00. Detalii despre program şi instalaţiile participante la Spotlight 2018 sunt disponibile pe arcub.ro şi spotlightfestival.ro. AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: Festivalul Spotlight