x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Emoții în mișcare la Festivalul de Muzică Veche București

Emoții în mișcare la Festivalul de Muzică Veche București

10 Noi 2016   •   16:20
Emoții în mișcare la Festivalul de Muzică Veche București

Jocuri de umbre și lumini sau proiecții video. Muzică de clavecin și dans contemporan. Costume de epocă, dar și tradiționale, precum cele de la cursurile de balet sau orele de repetiție. Un pic de Fellini amestecat cu un catwalk la Paris și cu un performance solo din zona underground. Toate acestea trecute printr-un moment intens : Baroq’eMotion.

 

Ce se întâmplă dacă aduci laolaltă rafinamentul artistic al omului secolelor XVII-XVIII și avântul tehnic al zilelor noastre? Se petrece Baroq’eMotion, mai mult de un ceas de bucurie și emoție barocă, luni, 14 noiembrie, ora 19:00, la Sala Atelier a Teatrului Național București.

O îmbinare stranie între conformism și non-conformism, între eleganța costumelor și parfumurile sofisticate de acum sute de ani înlocuite în zilele noastre de haine simple și comode, purtate de oameni grăbiți, care „comunică” în doar câteva secunde la distanțe de sute de kilometri.

Baroq’eMotion este acel pariu robust care scoate la lumină somptuozitatea și delicatețea barocului și le păstrează intacte, dar care accesează într-un mod fericit minimalismul contemporan, garnisit cu tehnologie și cu mijloace media actuale.

„Spectacolul conține trei părți: prima dintre ele se desfășoară pe muzică din creația școlii franceze de clavecin, atât de bine adaptată mișcărilor caracteristice dansului baroc. Partea a doua a spectacolului propune o paradoxală combinație între structurile stricte ale formelor de fugă bachiană și libertatea deplină a dansului contemporan. Spectacolul se încheie în forță cu un fandango din creația spaniolă pentru clavecin.” - Raluca Enea.

Coregrafia aparține dansatoarei Juhász Csilla, iar conceptul muzical clavecinistei Raluca Enea. Regia este semnată de Laurentiu Calomfirescu

În program: 

Jean Philippe Rameau (1683 – 1764) 

            din colecția „Pièces de clavecin – Edition intégrale - Les Indes Galantes – Balet, reduit a quatre grands concerts” (1735/36): Entrée (des quatre Nations dans la Cour d’Hébé); 

            din colecția „Pièces de clavessin avec une methode pour la mechanique des doigts” (1724): Suite en mi:

            Allemande – Courante – Gigue en Rondeau – 2e Gigue en Rondeau – Le Rappel des Oiseaux – Rigaudon – 2e Rigaudon – Double du 2e Rigaudon – Musette en Rondeau – Tembourin – La Villageoise (Rondeau)

Antoine Forqueray le Père (1650 – 1714) / Jean-Baptiste-Antoine Forqueray le Fils (1699 – 1782) – din „IIe Suite din Pièces de viole composées par Mr. Forqueray le Père”. Mises en Pièces de Clavecin: La Mandoline – La Buisson. Chaconne

Johann Sebastian Bach (1685 - 1750) - din Sonata în re pentru clavecin solo (BWV 964): Adagio - Fuga.

Antonio Soler (1729 - 1783) – Fandango

Ajuns la cea de-a XI-a ediție, Festivalul de Muzică Veche București a devenit al doilea festival cultural al Bucureștilor (conform „Barometrului”, respectiv „Studiului” de consum cultural realizate de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală și ARCUB) și cel mai important eveniment dedicat muzicii vechi din sud-estul Europei. Festivalul se desfășoară pe parcursul lunii noiembrie și este dedicat promovării „Noutății muzicii vechi”. Programul din acest an (1-28 noiembrie) conține trei serii de evenimente conceptuale dedicate muzicii vechi (medievală, renascentistă, barocă, bizantină, gregoriană).

Informații complete despre program, bilete și abonamente se găsesc la adresa earlymusic.ro
Proiect realizat de Primaria Municipiului Bucuresti prin ARCUB în colaborare cu Asociația Antiqva.

 

 

×